Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţie, constănţeni! „Gloanţele“ din raniţa Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei Constanţa, în consultare publică pe site-ul municipalităţii (documente)

ro

09 May, 2018 00:00 2968 Marime text
Primăria Constanţa pregăteşte o serie de modificări aduse mai multor hotărâri de Consiliu Local ce reglementează transportul public, activităţile comerciale, protecţia mediului, întreţinerea şi înfrumuseţarea municipiului, pentru a da posibilitatea Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei să poată sancţiona abaterile de la aceste regulamente.
 
Astfel, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor efectua direct de către agentul constatator stabilit prin HCLM. Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, iar în unele situaţii, procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii acestuia.
 
Pe site-ul municipalităţii au fost publicate, pentru informare publică, proiectele de hotărâre privind modificarea şi completarea următoarelor hotărâri de Consiliu local:
- HCL nr. 44/2004 - pentru serviciile regulate de transport public local de călători
- HCL nr. 464/2003 - pentru transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi şi în regim de închiriere
- HCL nr. 427/2017 - pentru aprobarea regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în municipiul Constanţa
- HCL nr. 260/2010 - privind regulamentul de signalistică la nivelul municipiului Constanţa
- HCL nr. 189/2017 - pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru lucrările tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public sau privat al municipiului Constanţa şi utilizarea tramei stradale în zona pietonală a autovehiculelor care transportă materiale de construcţii
- HCL nr. 184/2013 - privind îmbunătăţirea activităţii de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa.
 
Persoanele interesate pot consulta proiectele de modificare, iar până la data de 14 mai pot trimite propuneri, sugestii sau opinii la sediul Poliţiei Locale din strada Amzacea nr. 13.
 
HCL-urile propuse spre modificare pot fi consultate şi în secţiunea „Documente“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii