Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestarea preventivă suspendă mandatul consilierilor locali şi al primarilor

ro

23 Jan, 2012 00:00 1122 Marime text
administratie_-_sedinta_consiliul_local.jpgReprezentantul Guvernului în teritoriu va constata suspendarea mandatului de primar sau, după caz, de consilier local, în maxim 48 de ore

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat actul normativ pentru modificarea Legii Administraţiei publice locale nr. 215/2001. Documentul legislativ a fost publicat pe data de 20 ianuarie în Monitorul Oficial al României. Potrivit legii, mandatele consilierilor locali se suspendă de drept în cazul în care aceştia au fost arestaţi preventiv. Acelaşi lucru se întâmplă şi-n cazul şefilor autorităţilor locale, se mai arată în actul normativ. Măsura arestării preventive se va comunica prefectului de către instanţa de judecată, reprezentantul Guvernului în teritoriu urmând ca în 48 de ore să constate suspendarea mandatului de primar sau, după caz, de consilier local. În cazul consilierilor locali suspendarea durează până la încetarea arestării preventive, se menţionează în lege.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii