Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Manu, directorul Termica Distribuţie Năvodari SRL „Abonaţii din oraş vor avea căldură non-stop“

ro

29 Oct, 2014 00:00 3037 Marime text
Reprezentanţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL au anunţat că, începând din 27 octombrie, s-a început furnizarea agentului termic în sistem centralizat de termoficare. Astfel, furnizarea agentului termic de încălzire şi a apei calde către populaţie se face în regim non-stop.
 
„Noi am efectuat deja primele probe de presiune, iar instalaţiile sunt pregătite pentru distribuţia de agent termic pentru întreg sezonul. Prin urmare, cele peste 8.000 de apartamente racordate la reţeaua centralizată de termoficare din Năvodari vor avea căldură non-stop. De asemenea, facem apel către abonaţi să deschidă robineţii din subsol şi să aerisească conductele din bloc“, a explicat Alexandru Manu, directorul societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL. Trebuie să precizăm că locuitorii oraşului Năvodari vor beneficia în continuare de cel mai mic tarif la gigacalorie, respectiv 186 de lei, preţul fiind acelaşi de nouă ani. Reamintim că, şi în acest an, Primăria şi Consiliul Local Năvodari au decis ca locuitorii racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice să plătească 150 de lei plus TVA pentru o gigacalorie. Pe de altă parte, proiectul unic la nivel naţional „Ideea mea, norocul tău“ a ajuns la al treilea an de derulare. Lunar, prin tragere la sorţi, 300 de abonaţi ai sistemului centralizat beneficiază de facturi gratuite la apă caldă şi căldură.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii