Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AEC, din nou în stradă Preşedintele Ţuţuianu ironizează protestele elevilor şi le aruncă momeala pentru anul şcolar 2019-2020!

ro

14 Jan, 2019 00:00 1193 Marime text
Continuă protestele organizate în faţa Consiliului Judeţean de către reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC) în semn de solidaritate faţă de elevii din mediul rural care nu-şi permit să plătească transportul până la şcoala/liceul la care învaţă.  Elevii susţin că demersul lor vine ca urmare a abordării avute de către reprezentanţii Consiliului Judeţean.
 
„Am recurs la acest instrument de comunicare, prezentându-ne în faţa Palatului Administrativ cu mesaje şi pancarte pentru a determina Consiliul Judeţean să respecte legea şi să acorde elevilor reducere de 50% la transportul judeţean. Atragem atenţia asupra modalităţii în care conducerea CJC s-a raportat la acţiune, preşedintele Marius-Horia Țuţuianu numind elevii “imaturi” şi “fără cunoştinţe legislative” şi încercând să discrediteze AEC. Astfel de comportamente nu demonstrează, în opinia noastră, decât frica şi neliniştea celor care conduc autoritatea publică locală faţă de faptul că informaţia încălcării legii timp de 24 ani de către Consiliul Judeţean Constanţa a ajuns în sfârşit către publicul larg”.

„La nivelul judeţului Ilfov şi al municipiului Bucureşti, elevii beneficiază de transport redus cu 50% între localităţi”

În ceea ce priveşte argumentarea juridică a CJC, AEC face următoarele menţiuni: „Elevii au încă din 1995 dreptul la transport redus între localităţile judeţului. Ca în orice alt raport juridic, acestui drept subiectiv în corespunde, bineînţeles, şi o obligaţie corelativă. Interpretând sistematic legislaţia din domeniul educaţiei cu cea a transporturilor (Legea nr. 92/2007), precum şi cu Regulamentul Uniunii Europene nr. 1370/2007, observăm faptul că în acest raport juridic de creanţă titularul obligaţiei este Consiliul Judeţean, autoritate publică care are sarcina de a gestiona transportul public de călători pe rutele din interiorul judeţului. Natura obligaţiei Consiliului Judeţean este una pozitivă, de a face, iar prin inacţiunea sa sunt aduse grave prejudicii tuturor titularilor dreptului. Inexistenţa normelor de aplicare a Legii 328/2018 este nefondată.
 
În sistemul de drept românesc, unul dintre principiile fundamentale cu privire la actele normative este că acestea sunt de directă şi imediată aplicare, în afară de situaţiile în care se specifică expres condiţionarea intrării în vigoare de existenţa unor norme de aplicare. Consiliul Judeţean Constanţa înţelege că termenul “poate” din legislaţia transporturilor îi conferă o facultate de a subvenţiona transportul elevilor, nicidecum că îi incumbă o obligaţie. Din punct de vedere juridic, aceştia se află într-o eroare, însăşi doctrina subliniind faptul că sintagme ce conferă o posibilitate autorităţilor locale (“poate”; “ar trebui” etc.) trebuie interpretate în limitele legii, nu în afara acesteia.
 
Cu titlu de exemplu, menţiunea poate dă Consiliului Judeţean posibilitatea de a alege între a acorda reducere cu 50%, 75% sau mai mult, nu dacă să acorde reducere sau nu, 50% fiind un minimum impus de către legiuitor, în afară posibilităţii de interpretare a Consiliului Judeţean. La nivelul judeţului Ilfov şi al municipiului Bucureşti, elevii beneficiază de transport redus cu 50% între localităţi, în urma unei hotărâri de consiliu general, autorităţile de acolo înţelegând atât obligativitatea de a acorda reducerile, cât şi importanţa lor. Aplicarea fără probleme de ordin birocratic în alte locuri din ţară ne arată aşadar că legea este suficient de clară pentru a putea fi respectată”.
 
„Protestul, o exagerare, o modalitate total eronată prin care Asociaţia Elevilor a încercat să forţeze o autoritate în asumarea unei decizii”
 
Vă reamintim şi poziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Țuţuianu, cu privire la demersul elevilor din judeţul Constanţa. „Consider că protestul a reprezentat o exagerare, o modalitate total eronată prin care Asociaţia Elevilor a încercat să forţeze o autoritate în asumarea unei decizii. Am fost şi sunt alături de elevii constănţeni, însă nu pot să fiu de acord să încalc cu bună ştiinţă legislaţia unei ţări, doar pentru a nu mai avea scandal cu aceşti tineri. În primul rând, aşa cum le-au explicat colegii mei de specialitate, legea pe care o avansează aceşti tineri are în conţinut anumite termene care trebuie respectate. Aceste proceduri sunt obligatorii şi se derulează pe mai multe luni. Prin urmare, nu putem adopta nicio decizie acum.
 
În al doilea rând, există o acţiune în instanţă, Consiliul Judeţean Constanţa fiind dat în judecată pe această chestiune. Este normal să aşteptăm decizia instanţei. Prin aceste mişcări de stradă, proteste sau cum doresc dumnealor să le numească, Asociaţia Elevilor din Constanţa creează tensiuni în mod nejustificat şi cu siguranţă nu aceasta este calea de a obţine ceea ce-şi doresc. Ca întotdeauna, sunt deschis la dialog, dar, repet, îmi doresc ca lucrurile să se întâmple în mod civilizat şi cu respectarea cadrului legal”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Țuţuianu.
 
De asemenea, Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Constanţa aduce la cunoştinţă mai multe aspecte juridice privind cadrul legal: „Alineatele 1 şi 2 ale art. 84 din Legea nr. 1/2011 corelate cu dispoziţiile art. 105 alin. 2 lit. e din aceeaşi lege statuează că „finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin Legea bugetului de stat cu această destinaţie pentru următoarele categorii de cheltuieli... e) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform art. 84 alin. 1”. Prin urmare, conform acestor prevederi, dacă unităţile de învăţământ preuniversitar ar aparţine de UAT Judeţul Constanţa, atunci ar exista baza legală pentru acordarea acestor facilităţi la transport din bugetul judeţului Constanţa.
 
În acest context, subliniem că, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 3 din Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici nu poate fi angajată şi efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială”; referitor la Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, modificată şi completată prin Legea nr. 328/2018, au fost analizate cele două articole invocate de către reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, precum şi întregul conţinut al prezentului act.
 
În conţinutul art. 19^1 se observă faptul că legiuitorul foloseşte indicativul prezent al verbului a putea „autorităţile publice locale pot acorda ...”, ceea ce arată că, din acest text de lege, nu se impune obligaţia, ci o facultate, o posibilitate de subvenţionare a transportului; conform prevederilor art. 42 alin. 4 din aceeaşi lege, „subvenţia pentru facilităţile prevăzute la art. 19^1 se acordă operatorului de transport public din bugetul local pentru transportul local şi din bugetul judeţean pentru transportul judeţean, în condiţiile legii”.
 
Exprimarea legiuitorului „... în condiţiile legii...” impune analizarea şi coroborarea întregului cadru legislativ referitor la subvenţionarea transportului elevilor; în acest sens, este necesar să menţionăm faptul că activitatea de transport public local sau judeţean de persoane este un serviciu comunitar, potrivit prevederilor art. 1 alin/2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006.
 
Astfel, având în vedere ultimele modificări legislative, se prevede că anterior acordării subvenţiilor de transport trebuie parcurse mai multe etape: în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 328/2018 (31.12.2018), preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice va elabora şi aproba prin ordin contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local şi judeţean de persoane; după aprobarea contractului-cadru menţionat, Consiliul Judeţean Constanţa va atribui, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice, contractele de delegare a gestiunii către operatorii de transport; următorul pas va fi aprobarea, prin hotărâre de Consiliu Judeţean, a tarifelor de călătorie în baza cărora se va acorda subvenţia”.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii