Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune de voluntariat la Cumpăna. Ce le-a transmis primarul Mariana Gâju locuitorilor comunei (galerie foto)

ro

03 Mar, 2018 00:00 2666 Marime text
Locuitorii comunei Cumpăna au dat dovadă de spirit civic în aceste zile de iarnă grea şi au sărit în ajutor celor care au avut nevoie. Astfel, 15 bătrâni au primit mâncare şi lemne de foc.
 
În urma mobilizării din ziua de 1 martie, ora 8.30, la îndemnul reprezentanţilor Primăriei Cumpăna, au fost create echipe de voluntari. La apelul lansat de primarul ec. Mariana Gâju au răspuns Aurel Cristu, Anişoara Vasile, Anca Tănase, Zobor Regep, Ion Titus Ene, Ion Vasilca, Ion Capbun şi Leonard Florea. Aceştia au ajutat la eliberarea căilor de acces către locuinţele şi anexele a 15 bătrâni aflaţi în situaţii dificile. Totodată, bătrânii au primit şi o masă de prânz, cu sprijinul familiei Tănase.
 
Mai mult, pe data de 28 februarie, Marian Tănase, locuitor al comunei Cumpăna, a dat o mână de ajutor echipelor din Primăria Cumpăna care au acţionat pe teritoriul comunei, încercând să menţină toate cele 156 de străzi în stare de circulaţie, pentru a putea facilita accesul pe mijlocul drumurilor. Mai mult decât atât, acesta a oferit, din propria gospodărie, lemne de foc pentru 15 bătrâni ai comunei Cumpăna fără susţinere din partea propriilor familii.
 
„Dragi locuitori ai comunei Cumpăna, vă mulţumesc că v-aţi oferit voluntari pentru a da o mână de ajutor atât celor aflaţi in nevoie, cât şi autorităţilor de pe raza comunei, care necontenit au luptat cu vremea nefavorabilă şi cantităţile mari de zăpadă. Mulţumesc familiei Lică şi Mariana Tănase, care, prin firma de catering pe care o deţine, s-a oferit să ducă mâncare la domiciliul bătrânilor. Ne rugăm ca bătrânii să fie sănătoşi şi să aibă parte de dragostea şi grija familiilor lor. Cinste vouă, dragi voluntari!“, a transmis primarul ec. Mariana Gâju.
 
Potrivit autorităţii publice locale, zilele trecute, când judeţul Constanţa s-a aflat sub avertizare de Cod Portocaliu de ninsoare şi viscol, pe străzile din Cumpăna s-a acţionat cu toate utilajele ce aparţin Serviciului de
Salubritate şi Gospodărie Comunală + şase utilaje închiriate, pentru menţinerea deschisă a drumului de acces către comună şi facilitarea accesului, la nevoie, a maşinilor de pompieri şi a ambulanţelor, precum şi a traseelor pe care circulă microbuzele şi autobuzele ce fac legătura cu municipiul Constanţa. În acelaşi timp, angajaţi ai Serviciului Salubritate şi Gospodărie Comunală s-au aflat la datorie, asigurând degajarea trotuarelor din jurul instituţiilor publice şi în special al clinicii medicale.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii