Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:41 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A început montarea noului mobilier urban pe bulevardul Tomis din Constanţa. Iată cum arată! (galerie foto)

ro

02 Oct, 2017 00:00 6220 Marime text
Primăria Constanţa a semnat, în luna iunie a acestui an, un contract privind achiziţia şi montarea de mobilier urban pe bulevardul Tomis din municipiu cu SC Metalgan Company SRL. Documentul a fost semnat, cu exactitate, pe 27.06.2017.

Obiectul contractului dintre părţi îl constituie achiziţia şi montarea mobilierului urban. Astfel, s-au achiziţionat şi vor fi montate următoarele piese de mobilier urban: coşuri gunoi model metalic şi scrumieră - 50 de bucăţi; bancă cu led 1M - cinci bucăţi; bancă cu led 2M - cinci bucăţi; jardinieră 2M - cinci bucăţi; jardinieră 1,5 M - cinci bucăţi; bancă şezut de lemn cu spătar - 50 de bucăţi.
 
Primele bănci au început deja să fie montate pe bulevardul Tomis din Constanţa, chiar în faţa Palatului Administrativ (vezi galerie foto!). Vă reamintim că bulevardul a făcut obiectul unei ample reamenajări în perioada campaniei electorale din primăvara anului 2016. Din cauza complexităţii lucrărilor, lipsei de organizare, termenelor nerealiste şi lipsei responsabilităţii, lucrările s-au încheiat abia anul acesta. 

Valoarea contractului pentru achiziţia de mobilier urban este de 123.350 de lei fără TVA, în conformitate cu oferta financiară. Decontarea se va realiza pe baza proceselor-verbale de recepţie, situaţiilor de plată şi facturilor emise de furnizor, la care se vor anexa copii ale facturilor de procurare şi montare coşuri de gunoi. 

Despre Metalgan Company SA 

Furnizorul de mobilier urban pentru bulevardul Tomis este o societate comercială înfiinţată în anul 2012, cu sediul social în satul Milcoveni, comuna Corbu, judeţul Olt. Capitalul social este de 4.000 de lei. Asociatul unic şi administratorul societăţii este Iulia-Delena Ganea. Obiectul de activitate al firmei este fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza contractul semnat de municipalitate cu SC Metalgan Company SRL.

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii