Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A început bătălia pentru plaje Plajele din Mamaia, vedetele licitaţiei de ieri (galerie foto)

ro

15 Mar, 2012 00:00 5760 Marime text
cap_9.jpgAproape o sută de agenţi economici se „bat" pentru închirierea a 42 de sectoare de plajă. Cele mai căutate sunt plajele din Mamaia

Administraţia Bazinală de Apă „Dobrogea - Litoral" organizează, începând de ieri şi până pe 18 martie, licitaţie publică pentru transmiterea dreptului de folosinţă a plajei Mării Negre. „ABADL a scos la licitaţie 109 sectoare de plajă care nu au fost închiriate anii trecuţi. Pentru 42 de sectoare au fost depuse 97 de oferte. Pentru cinci sectoare a fost depusă o singură ofertă şi de aceea licitaţia pentru acestea va fi reluată. Preţurile pentru un metru pătrat de plajă se situează între 1,1 lei şi 10,98 lei fără TVA. Operatorii economici pot închiria sectoarele de plajă pentru un an sau pentru cinci ani", a declarat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al ABADL. Potrivit acestuia, ca şi în anii trecuţi, cele mai căutate sunt plajele din staţiunea Mamaia, care de altfel sunt şi cele mai scumpe. Aşadar, timp de trei zile se vor ţine licitaţii pentru suprafeţele de plajă din Mamaia. Vor urma apoi plajele din Eforie şi din sudul litoralului - Vama Veche, Venus, Jupiter. La rândul lor, operatorii au precizat că merită să se mai investească în plaje. „Până la urmă, trebuie să faci ceva, chiar dacă anii 2010-2011 au fost mai grei. licitatie_plaje.jpgAfacerea cu concesionarea plajelor va merge atâta timp cât firma nu iese pe pierdere", a declarat Petre Neagu, reprezentant al societăţii Romned Port Operator, administrată de afaceristul Sorin Greavu. Petre Neagu venise să liciteze pentru sectoare de plajă din Mamaia, zona hotelul Victoria. „Cred că Apele Române vor pregăti la timp plajele, care acum arată jalnic. Sperăm să se rezolve probleme cât mai repede, astfel încât sezonul estival să nu ne prindă pe picior greşit. Dacă nu se vor rezolva problemele, s-au putea ajunge la rezilierea contractelor. Probleme au fost întotdeauna, dar s-au rezolvat. Per ansamblu, suntem mulţumiţi", a declarat Nicolae Roman. Reamintim că în Mamaia sunt disponibile porţiuni de plaje în zona hotelurilor Iaki, Selena, Comador, Casino, Sulina, Doina, Golden Palace, a teraselor Rainbow şi Paradis Holiday, în zona Pasarelei marine, a Casei de Piatră şi a discotecii Enigma. În Constanţa, agenţii economici pot închiria sectoare de plajă în zona Spitalului militar, a Casei Căsătoriilor, în zona Far şi pe plaja Modern. De asemenea, ABADL pune la dispoziţie sectoare de plajă din Eforie Nord (zona Belona, terasa Maria/ Royal, a Hotelului Vraja Mării, a solarului Efosan), pe cordonul Eforie Nord - Eforie Sud, la Eforie Sud, Tuzla, Olimp, Venus, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Responsabili de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei sunt Rodica Vasile, Ana Maria Bălan, Livia Nicolau, Aurelian Caraiani şi Gelu Popescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii