Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost semnat contractul pentru reabilitarea Cetăţii Carsium. Iată care sunt firmele câştigătoare! (galerie foto)

ro

06 Nov, 2019 00:00 3280 Marime text
La finele şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Constanţa, preşedintele CJC, Marius Horia Țuţuianu, a semnat contractul privind proiectarea, execuţia de lucrări şi asistenţa tehnică pentru proiectul restaurarea, conservarea, amenajarea şi valorificarea cultural-turistică a Cetăţii Carsium. Asocierea de firme SC Actaeon Invest SA - Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL – SC Princer SA a câştigat contractul. Valoarea finală a contractului este de aproape 7,5 milioane de lei, iar termenul de executare a lucrărilor este de 30 de luni.
 
„Astăzi vreau să vă anunţ că semnăm contractul privind proiectarea, execuţia de lucrări şi asistenţa tehnică pentru proiectul restaurarea, conservarea, amenajarea şi valorificarea cultural-turistică a Cetăţii Carsium. Pe înţelesul tuturor, semnăm proiectarea şi execuţia de la Cetatea Carsium. Suntem în faza în care semnăm contractul de execuţie. La acest contract, vom reuşi să valorificăm cetatea la adevărata sa valoare. Este un proiect de 7,47 milioane de lei. Câştigătorul este SC Actaeon Invest SA - Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL - SC Princer SA, unde lider de asociere este Actaeon Invest SA. Firma este din Bucureşti. Sper ca această lucrare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Sper să nu avem probleme pe derularea rulării acestui proiect. Și turiştii din România, din întreaga lume, dar şi din judeţul Constanţa să beneficieze de această frumuseţe a Dobrogei, nu numai a judeţului Constanţa”, a spus preşedintele CJC.
 

Despre asocierea câştigătoare

 
Firma Actaeon SA are sediul social în Braşov şi a fost înfiinţată în anul 2016. Obiectul de activitate al firmei este reprezentat de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Administratorul societăţii, ce are un capital social subscris de 120.000 de lei, este Cezar-Iulian Vlădoianu, acesta fiind, totodată, membru fondator alături de constănţeanul Mihai Vlad. De menţionat că firma are un punct de lucru şi în Constanţa, iar în luna iunie, societatea a câştigat contractul pentru modernizarea Serviciului de Medicină Legală Constanţa, atribuit de către CJC.
 
Aceeaşi firmă contestase în februarie 2018 licitaţia pentru adăpostul de câini fără stăpân, însă fără succes. În octombrie 2017, SC Actaeon SA câştigase licitaţia pentru grădiniţa din Valea Seacă.
 
Partenerul Actaeon SA pentru reabilitarea Muzeului de Istorie, Research Consorzio Stabile SC ARL, este sucursala din Bucureşti a unei firme din Napoli. Ca o paranteză, firma cu rădăcini italiene s-a înscris şi în cursa pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa, alături de SC Eldiclau SRL.
 
Research Consorzio Stabile, sucursala Bucureşti a firmei din Napoli, a fost înfiinţată în luna mai a anului 2017, având ca domeniu principal de activitate „activităţi de consultanţă în management“, dar în prezent figurând şi cu „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. Împuternicit a fost desemnat cetăţeanul italian Dario Bifulco. În 2017, firma a avut un profit brut de 235.201 lei, cu doi angajaţi şi o cifră de afaceri de 778.326 de lei.
 
Cel de-al doilea partener al Actaeon, respectiv Princer SA, este o firmă înfiinţată în 1991 ce are un capital social subscris de 105.464,7 lei. Din firmă fac parte Soprex Imi SA, cu 22%, Alecsandru Corneliu Angelescu, ce deţine 49%, o listă de 3 acţionari persoane juridice ce deţin în total 0,93%, dar şi o listă cu un acţionar persoană fizică ce deţine 28,07%.
 
Administratorul firmei, dar şi preşedinte şi director general este Alecsandru Corneliu Angelescu. Alţi administratori sunt Constanţa Floricel Constantinescu şi, respectiv, Ștefan Lazăr. Firma se ocupă cu activităţi de arhitectură şi îi mai are ca cenzori/auditori pe Anişoara Pînzaru, Florentina Victoria Juhasz, Mihaela Sabina Marinescu, Ion Moiceanu - expert contabil.
 
În 2016, societatea a avut o cifră de afaceri de 814.355 de lei şi un profit brut de 49.768 de lei, în 2017 cifra de afaceri a fost de 352.407 lei, cu o pierdere brută de 254.570 de lei, iar pentru 2018 cifra netă de afaceri a fost de 500.099 de lei, iar profitul brut 49.062 de lei.
 
Citeşte şi: 
 
Un pas înainte pentru Muzeul de Istorie. Oferta Actaeon Invest, supusă evaluării financiare

Sprijin de la ANAP pentru CJC, la licitaţia pentru Muzeul de Istorie

Reabilitarea Muzeului de Istorie. Singura ofertă depusă, respinsă pentru o neînţelegere? (document)

CJC, obligat să reevalueze oferta Actaeon Invest pentru reabilitarea Muzeului de Istorie. Afaceriştii ce primesc o nouă şansă la contract  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii