Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A atacat decizia în instanţă Nicolae Anghel, demis din funcţia de primar prin ordin al prefectului, nu se resemnează

ro

05 Dec, 2015 00:00 2827 Marime text
După ce prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, a emis, luna trecută, Ordinul nr. 568/.2015 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Castelu, Nicolae Anghel, fostul şef al autorităţii publice locale de la Castelu a luat-o pe urmele colegilor săi. La fel ca Gheorghe ChiriciuConstantin Micu şi Dumitru Dedu, Anghel a atacat în instanţă ordinul prefectului.
 
Pentru că se afla pe lista neagră chiar din septembrie, atunci când colegii săi de la Tuzla, Mircea Vodă şi Oltina şi-au pierdut mandatele de primari, Nicolae Anghel a solicitat revizuirea dosarului în care a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru neglijenţă în serviciu. Cererea sa a fost trimisă spre soluţionare lui Marius Virgil Ungureanu, magistrat al Judecătoriei Medgidia, însă el a formulat o declaraţie de abţinere. Pe 20 octombrie a fost ultimul termen la care însă s-a amânat cauza până la 8 decembrie, pentru ca moştenitorii defunctului Dumitru Moflic să fie citaţi în calitate de părţi intimate.

Citeşte şi

Nicolae Anghel, de la Castelu, al patrulea primar din Constanţa lăsat fără mandat de prefectul Ion Constantin 
 
Precizăm că primarii cărora le-a încetat de drept mandatul prin ordin emis de prefect au avut condamnări definitive la închisoare cu suspendare. Amintim, în acest caz, că, pe 15 noiembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe primarul de la Castelu la şase luni de închisoare cu suspendare. Magistraţii completului de judecată 1 Recurs l-au găsit vinovat pe primar de neglijenţă în serviciu, şi nu de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, aşa cum a fost acuzat de procurori.
   
Hotărârea emisă de Curtea de Apel statuează: „Admite ca fondat recursul declarat de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Medgidia, casează sentinţa penală nr. 622 din 13.03.2013 a Judecătoriei Medgidia şi, rejudecând, dispune: în baza art. 334 cod pr. penală, schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 246 cod penal - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în infracţiunea prevăzută de art. 249 cod penal - neglijenţă în serviciu. În baza art. 249, alin. 1 cod penal, condamnă pe inculpatul Anghel Nicolae la pedeapsa de şase luni de închisoare. În baza art. 81 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de şase luni de închisoare. În baza art. 82 cod penal, durata suspendării condiţionate a pedepsei aplicate este de doi ani şi şase luni, compusă din şase luni - durata pedepsei aplicate şi doi ani - termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de infracţiuni în cursul termenului de încercare. Ia act că partea civilă Muflic Dumitru a renunţat la calitatea de parte civilă în procesul penal. Menţine celelalte dispoziţii. În baza art. 192 cod pr. penală, obligă inculpatul la 2.500 de lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă“, după cum se arată în minuta dictată de judecători.
 
Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere al fostului primar Nicolae Anghel, însă acesta nu a răspuns mesajelor noastre. Dacă o va face, vom publica răspunsul său într-o ediţie viitoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii