Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

2020 le rezolvă pe toate Oficial de la Primăria Constanţa. Stadiul regulamentului referitor la panotajul publicitar din municipiu

ro

10 Dec, 2019 00:00 4639 Marime text

Săptămâna trecută, deputatul USR Stelian Ion a tras un semnal de alarmă referitor la panotajul publicitar din Constanţa. „Cu toate că monopolul deţinut timp de 15 ani la Constanţa de firma prietenilor lui Mazăre a expirat în iulie 2019, situaţia este încurcată, iar panourile acestei firme nu au fost demontate nici până azi. În cei 15 ani, Primăria Constanţa a pierdut foarte mulţi bani încasând sume extrem de mici, în vreme ce firma, fără să facă mare lucru, şi-a umplut conturile. Dincolo de spolierea banului public, autorizarea acestor panouri a fost ilegală pentru că s-a făcut pe durată nedeterminată, deşi legea impune eliberarea unor autorizaţii provizorii.


Mai mult, panourile nu au inscripţionat numărul autorizaţiei şi am primit sesizări că, în realitate, sunt mult mai multe panouri fără autorizaţie. De asemenea, numeroase panouri sunt amplasate în mod ilegal pe spaţiile verzi, iar altele sunt puse în locuri care obturează vizibilitatea în trafic. I-am cerut primarului să ia urgent măsuri pentru desfiinţarea acestora şi pentru adoptarea unui nou regulament în conformitate cu legea actuală, care oricum este prea generoasă cu activitatea de publicitate stradală“, a susţinut deputatul.
 

Care a fost ecoul acestui semnal de alarmă?

Administratorul Seaview Media, Ionuţ Barbu, a trimis un punct de vedere prin care mai degrabă îl lua la mişto pe parlamentarul USR, iar în final îl asigure pe Stelian Ion că, „oricâte prostii ar spune, campania electorală tot o să-l coste, pentru că noi nu lucrăm nici în varianta Black Friday, nici pe promisiuni de genul te rezolv eu, boss, când ajung acolo…, nici gratis - aviz şi altor amatori de servicii gratuite sub ameninţarea că dacă nu te conformezi... vedem noi, am eu grijă de tine!“
 
În lipsa unei reacţii pe acest subiect din partea autorităţilor, aşa cum ar fi fost firesc, i-am întrebat pe reprezentanţii Primăriei Constanţa care este stadiul regulamentului privind reglementarea activităţii de panotaj în municipiul Constanţa.


Redăm mai jos răspunsul Biroului de presă al Primăriei Constanţa:
Este un regulament complex pentru a cărui elaborare a fost nevoie de parcurgerea mai multor paşi. Conform Legii 184/2013, actualizată, s-au respectat toate etapele: s-a constituit un grup de lucru format din specialişti (reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România, reprezentanţi ai Registrului Urbaniştilor din România, reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului etc.). Au avut loc mai multe întâlniri şi dezbateri. Regulamentul a fost postat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa şi s-a supus consultării (din punctul de vedere al operatorilor din domeniul publicităţii). În acest moment, urmează să intre în Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului, iar apoi va intra în dezbatere publică conform Legii 52/2003”.



Citeşte şi:

UPDATE Stelian Ion - „Se fac presiuni ca noul contract de panotaj să fie atribuit aceleiaşi firme care a deţinut monopolul în oraş. Făgădău să nu accepte compromisuri!“ (document)

Au fost emise certificatele de urbanism Seaview Media începe degajarea domeniului public de panouri publicitare şi mesh-uri

Contractul de panotaj din municipiul Constanţa s-a încheiat. Prietenul lui Mazăre, nevoit să-şi desfiinţeze cele 647 de panouri publicitare (galerie foto)
 
Ce prevede regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanţa

USR Constanţa cere primarului Făgădău să adopte de urgenţă regulamentul privind panotajul stradal
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii