Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Naţională a României, aniversată de KMG International şi Rompetrol prin promovarea valorilor autentice româneşti

ro

29 Nov, 2016 00:00 2028 Marime text
KMG International şi Rompetrol aniversează Ziua Naţională a României printr-o serie de acţiuni de promovare a valorilor naţionale româneşti susţinute prin intermediul operaţiunilor dezvoltate de Grup în domeniul petrolier.
 

„KMG International este un promotor al valorilor autentice româneşti atât prin expertiza pe care a dezvoltat-o industria petrolieră, cât şi prin valoarea adăugată a produselor sale oferite clienţilor din România sub brandul Rompetrol. Prin dezvoltarea operaţiunilor sale principale, de rafinare, transfer maritim de produse petroliere, distribuţie de carburanţi, KMG International reprezintă un real motor de creştere pentru România, fie că vorbim de activitatea angajaţilor din ţară sau de know-how-ul acestora transferat în străinătate, fie că ne referim la impactul economic şi social major al operaţiunilor noastre. Cu prilejul Zilei Naţionale a României, marcăm încă o dată reuşita parteneriatului nostru român-kazah în promovarea cu succes a valorilor atestate în plan local şi internaţional”, a declarat prim-vicepreşedintele KMG International, Cătălin Dumitru.
 
Clădirile administrative ale celor două rafinării deţinute de KMG International, Petromidia, cea mai mare şi mai modernă din ţară, şi Vega, cea mai longevivă unitate de profil din România, au fost decorate cu steagul României. Tricolorul a fost montat pe o suprafaţă de 60 de metri lungime şi 16 metri lăţime pe clădirea-sediu a companiei Rompetrol Rafinare din Năvodari, care operează cele două rafinării. De asemenea, drapelul naţional acoperă o suprafaţă de 14 metri lungime şi şase metri lăţime din suprafaţa clădirii administrative a rafinăriei Vega.
 
Clienţii care vor intra în staţiile de alimentare Rompetrol pe 1 Decembrie vor primi steguleţe cu drapelul naţional al României ce pot fi montate pe maşini. Peste 22.000 de astfel de produse sunt distribuite în principalele staţii de alimentare din ţară. De asemenea, de Ziua Naţională a României, clienţii Rompetrol vor putea participa la un eveniment special organizat de Hei în cadrul staţiei de alimentare Rompetrol Sibiu din strada General Vasile Milea, o experienţă culinară inedită, alături de Prinţesa Polonic.
 
Organizat împreună cu Asociaţia Povestaşii, Rompetrol aduce atelierul Stră-bucate în staţia Rompetrol, precum şi povestirile despre reţetele speciale de sendviş şi desert tradiţional românesc pregătite de Prinţesa Polonic. Cu prilejul aniversării Zilei Naţionale a României, compania promovează proiectul video „Fabricat în România”.
 
Prin entităţile sale de producţie, KMG International este cel mai mare rafinor al ţării, Petromidia are o capacitate de peste 5 milioane de tone pe an, producător unic de bitum şi n-hexan prin operaţiunile rafinăriei Vega, dar şi producător unic de polimeri, prin divizia sa de petrochimie, şi de robineţi industriali, prin activităţile Rominserv Valves Iaifo Zalău.
 
KMG International derulează, de asemenea, în parteneriat cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, proiectul editorial intitulat „160 de ani de rafinare”, în perioada 22 noiembrie - 16 decembrie. În urmă cu 160 de ani, rafinăria de la Râfov, de lângă Ploieşti, prima rafinărie din lume, procesa pentru prima dată ţiţei. În cadrul proiectului vor fi difuzate materiale jurnalistice şi documentare care vor aborda, printre altele, subiecte privind istoricul rafinării în România, strategiile companiilor petroliere în sectorul de rafinare, problemele de mediu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii