Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Marinei 2018 cu bune și rele (galerie foto)

ro

16 Aug, 2018 00:00 3779 Marime text
Aproximativ 20.000 de oameni s-au adunat miercuri, 15 august, pe faleza din fața Comandamentului Forțelor Navale pentru a participa la manifestările cu prilejul Zilei Marinei Române. În comparație cu anul trecut, măsurile de securitate au fost sporite pentru a evita orice eveniment neplăcut.
 
Mii de marinari militari, zeci de nave şi numeroase aparate militare de zbor au putut fi admirate astăzi de cei prezenți.
 

Momente-cheie ale evenimentului

 
Evenimentul a debutat cu întâmpinarea preşedintelui Klaus Iohannis de către ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, în momentul în care a coborât din maşina oficială. Preşedintele a dat onorul Gărzii de Onoare.
 
A urmat intonarea Imnului Național, a fost ridicat Drapelul Național la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare au fost ridicate Pavilionul, Geacul şi Marele Pavoaz. Concomitent, au fost trase 21 salve de tun, tradiție care este păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare. Au urmat discursurile oficialităților şi o ceremonie religioasă, după care a început mult-aşteptatul spectacol pe mare.
 
Mesajul de bun venit a fost adresat de viceamiralul Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forțelor Navale. Totodată, Drapelul de Luptă al structurii centrale de conducere a Marinei Militare Române a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” cu însemn de pace, în grad de „Ofițer”.
 
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat în cadrul discursului său că toți cei care gândesc şi simt româneşte trebuie să facă tot posibilul pentru a construi, împreună, o Românie mai bună.

„Pentru mine, întâlnirea cu dumneavoastră, aici, la Constanța, are o încărcătură sufletească specială în această zi, în care sărbătorim Marina Română şi Adormirea Maicii Domnului (...) Evenimente precum cel de astăzi ne dovedesc puterea valorilor şi simbolurilor care ne unesc. Ce mesaj mai potrivit decât acesta în anul în care sărbătorim Centenarul României? Aniversarea a o sută de ani de la realizarea marelui ideal al unității naționale trebuie să reprezinte pentru noi toți un moment de reflecție astfel încât cei care gândim şi simțim româneşte să facem tot posibilul pentru a construi împreună o Românie mai bună, aşa cum ne-o dorim cu toții. Cred că tocmai acesta este spiritul în care trebuie să sărbătorim Anul Centenar“, a afirmat Klaus Iohannis, în cadrul festivităților prilejuite de Ziua Marinei Române.

Cei prezenți au putut vedea nava-şcoală „Mircea“, cele trei remorchere ale Forțelor Navale, dar şi scafandrii aruncându-se de la bordul unui elicopter.
 
Spectatorii s-au putut bucura de o scenă de luptă împotriva aviației inamice, executată de toate navele din dispozitivul de pe mare. Scenariul a continuat cu o procedură standard de căutare şi de atac al unui submarin inamic, realizată de două elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P 8 Poseidon (SUA), corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian“ şi de trei ambarcațiuni rapide. După descoperirea submarinului inamic, acesta a fost „atacat” din aer, dar şi de pe mare.

Un alt moment a fost legat de combaterea migrației ilegale pe mare, realizat de nave şi ambarcațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Agenției Române de Salvare a Vieții pe Mare.

În încheierea spectacolului naval, toate navele participante au salutat audiența printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare şi detaşamentele de militari din Forțele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi din Ucraina, care au participat în premieră la sărbătorirea Zilei Marinei Române, au defilat pe faleza din fața Comandamentului Flotei.

Aproximativ 250 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Constanța, în cooperare cu Poliția Județeană Constanța, Serviciul Poliției Rutiere, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, Garda de Coastă şi Poliția Locală, au asigurat ordinea publică la sărbătorirea Zilei Marinei.

Manifestările nu au fost ferite de evenimente neplăcute. Un marinar ucrainean şi o femeie soldat au avut nevoie de îngrijiri din partea medicilor după ce au acuzat stări de rău.
 
Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanța, la data de 15 august, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare națională. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii