Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Webinar la MApN în Săptămâna Guvernării Deschise. Când va avea loc și cine va susține prezentări

ro

18 May, 2021 18:36 1233 Marime text
  • Seminarul online (webinar) pe tema activităților desfășurate de Ministerul Apărării Naționale pentru limitarea și prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 se înscrie în suita de manifestări organizate în perioada 17 - 21 mai 2021, sub genericul Săptămâna Guvernării Deschise – OpenGov Week, coordonate de Secretariatului General al Guvernului României.
Seminarul online (webinar) pe tema activităților desfășurate de Ministerul Apărării Naționale pentru limitarea și prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, va avea loc miercuri, 19 mai, în intervalul orar 09.30-12.30, activitate organizată de Direcția Informare și Relații Publice (DIRP).

Activitatea se înscrie în suita de manifestări organizate în perioada 17 - 21 mai 2021, sub genericul Săptămâna Guvernării Deschise – OpenGov Week, coordonate de Secretariatului General al Guvernului României.

În sesiunea de deschidere a webinar-ului, vor susținute prezentări ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul de stat Raed Arafat și decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice al SNSPA, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu.

A doua parte a dezbaterii este dedicată prezentării acțiunilor concrete desfășurate de structurile MApN în sprijinul autorităților competente, centrale și locale, pentru implementarea măsurilor și acțiunilor decise în contextul pandemiei COVID-19 și pentru derularea campaniei de vaccinare în România. În cadrul acestei sesiuni vor susține prezentări reprezentanți ai Statului Major al Apărării, ai Direcției medicale și DIRP, precum și ai Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare.

Desfășurarea webinar-ului se va face pe platforma online ILIAS a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, iar activitatea va fi transmisă în direct pe canalul YouTube al MApN, https://www.youtube.com/user/MApNRomania și pe pagina de internet a instituției, în cadrul secțiunii ARMED - https://armed.mapn.ro/.

Săptămâna Guvernării Deschise (Open Gov Week) este o acțiune anuală ce are loc la nivel global, fiind inițiată și promovată de Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă. Aceasta reprezintă un apel la acțiune pentru transformarea modului în care guvernele interacționează cu cetățenii și le deservesc interesele. Mai multe detalii referitoare la acțiune pot fi obținute de pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului, la adresa: https://sgg.gov.ro/1/guvernare-deschisa-2/.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii