Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea se răcește din nou la Constanța. S-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență

ro

15 Mar, 2021 13:45 2078 Marime text
  • Vremea se răcește din nou la Constanța! Ploi, descărcări electrice și vânt puternic!
  • Astfel, echipe mixte ale Primăriei Municipiului Constanța, S.C. RAJA SA și ale operatorului de salubrizare verifică astăzi receptorii pluviali de pe arterele principale și din zonele de risc la inundații din oraș. 
Meteorologii au emis cod galben, valabil de astăzi, de la ora 14:00, până miercuri, 17 martie 2021, ora 20:00, motiv pentru care, la Constanța, s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a fi luate toate măsurile necesare prevenirii unor situații neplăcute.
 
Astfel, echipe mixte ale Primăriei Municipiului Constanța, S.C. RAJA SA și ale operatorului de salubrizare verifică astăzi receptorii pluviali de pe arterele principale și din zonele de risc la inundații din oraș.
 
Sunt curățate și decolmatate gurile de scurgere, rigolele și căminele de vizitare pentru a asigura funcționarea sistemului de canalizare în condiții optime.
 
Având în vedere că vântul va sufla cu putere, o echipă de țapinari va fi pregătită să intervină dacă vor exista cazuri de copaci căzuți.

Facem apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor precum și peste gurile de scurgere, rigolele și căminele de vizitare pentru a nu îngreuna intervenția echipelor mixte, acolo unde va fi cazul., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205;
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii