Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea nefavorabilă poate afecta şi traficul trimiterilor poştale

ro

06 Feb, 2020 16:02 1744 Marime text

Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţă clienţilor săi faptul că, în această perioadă, traficul trimiterilor poştale poate fi afectat la nivel naţional, cât şi internaţional, ca urmare a condiţiilor meteo.

După mai mult de 12 ore de cod portocaliu şi roşu, mai multe drumuri naţionale, judeţene, dar şi Autostrada A2 au fost închise. Vremea nefavorabilă a impus restricţii de trafic, atât rutier, cât şi aerian, perturbând astfel şi fluxurile trimiterilor poştale. În cursul zilei de astăzi au fost anulate două curse poştale pe rutele Constanţa - Bucureşti, Călăraşi - Slobozia – Bucureşti. Activitatea va fi reluată în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice. Având în vedere aceste aspecte, este posibil să apară întârzieri în ceea ce priveşte timpii de circulaţie în traficul poştal.

„Dorim să ne asigurăm clienţii şi partenerii comerciali că vom face tot ce ne stă în putinţă să nu fie afectaţi. Toate subunităţile poştale funcţionează la program normal, iar poştaşii depun toate eforturile să distribuie la timp atât corespondenţa, cât şi pensiile şi plăţile sociale”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Poşta Română îşi cere scuze tuturor clienţilor şi partenerilor şi îi asigură că operatorul naţional de servicii poştale îşi va respecta toate obligaţiile impuse prin lege şi asumate în relaţia cu clienţii şi va gestiona, cât mai eficient posibil, situaţia cauzată de vremea nefavorabilă.

Orice reclamaţie legată de calitatea serviciilor poştale prestate de Poşta Română poate fi trimisă pe adresa de e-mail suportclienti@posta-romana.ro. De asemenea, clienţii au la dispoziţie numerele de telefon: 021 9393, 021 9393 111.

Sursa foto: Poșta Română 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii