Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:59 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şantierul a fost deja organizat Van Oord începe lucrările de reînnisipare a plajei din zona Faleză Nord

ro

25 Jul, 2015 00:00 4868 Marime text
Constănţenii care locuiesc în Cartierul Faleză Nord au avut zilele trecute o surpriză neplăcută. Zona pe unde coborau pe plajă a fost îngrădită. Din acest motiv, un constănţean îngrijorat a trimis pe adresa de email a cotidianul ZIUA de Constanţa o fotografie în care se vede gardul care obstrucţionează accesul spre plajă.
 
Pentru a elucida misterul gardului, i-am contactat pe reprezentanţii companiei Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, care execută patru dintre cele cinci loturi ale proiectului „Protecţia şi reabilitarea zonei sudice a litoralului românesc al Mării Negre“. „A fost organizat şantierul pentru acea zonă, unde timp de o lună se va lucra la reînnisiparea plajelor“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Roxana-Elena Bohâlţeanu, reprezentantul Van Oord Dredging and Marine Contractors BV.
 
Reamintim că Van Oord Dredging and Marine Contractors BV a fost contractată de Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ANAR-ABADL) pentru proiectarea şi construcţia a patru dintre cele cinci loturi ale proiectului „Protecţia şi reabilitarea zonei sudice a litoralului românesc al Mării Negre“. Scopul acestui proiect este crearea unui sistem costier de protecţie împotriva eroziunii. Lucrările care sunt necesare pentru a îndeplini acest scop constau în: construirea unor diguri sparge-val emerse, construirea unor diguri sparge-val submerse şi extinderea plajei prin înnisipare. Cele patru loturi sunt: Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord. Zona denumită Tomis Sud cuprinde un tronson de plajă de aproximativ 1.500 de metri la nord de Portul Turistic Tomis. Zona Eforie Nord cuprinde un tronson de plajă de aproximativ 1.200 de metri, situat la nord de Portul Turistic Yacht Club Europa (Belona). În timpul inspecţiei, s-a observat că degradările sunt de acelaşi tip la toate construcţiile verificate şi constau în: dislocări ale stabilopozilor din carapacea de protecţie, destrămarea mantalei de protecţie din blocuri naturale, distrugerea rosturilor dintre plăcile de beton, crăpături ale dalelor din beton, rupturi şi porţiuni dislocate, beton distrus din dale, subspălări ale nucleului de piatră sub dala din beton.

Necesitatea proiectului

„În zona litorală a Mării Negre de pe teritoriul României, eroziunea costieră reprezintă un risc real pentru mediu, fenomenul manifestându-se pe diferite trepte de intensitate de-a lungul celor circa 240 km ai litoralului, măsuraţi de la nord la sud, de la Braţul Chilia (gârla Musura) şi până la Vama Veche (graniţa cu Republica Bulgaria). Pe baza cercetărilor efectuate privind evoluţia zonei costiere, s-a ajuns la concluzia că eroziunea costieră atinge în unele zone la rata de circa 2 metri pe an. Sectoarele cele mai afectate de fenomene de eroziune sunt situate în sudul litoralului: Mamaia, Tomis, Eforie, Tuzla, Olimp - Venus, Saturn - Mangalia, 2 Mai - Vama Veche. Eroziunea cea mai accentuată se manifestă în staţiunea Mamaia, unde se estimează o retragere a liniei ţărmului de circa 40 de metri în următorii 20 de ani. Orice întârziere în abordarea acestei probleme poate duce la consecinţe negative ireversibile asupra mediului şi calităţii vieţii“, se precizează în memoriul depus la APM Constanţa de către Van Oord Dredging and Marine Contractors BV - Sucursala Constanţa.

Cum se face reînnisiparea plajelor

Pentru proiectul de reabilitare a plajelor din zona Constanţa, mai multe plaje adiacente municipiului trebuie reînnisipate. Nisipul care va fi utilizat în acest scop a fost găsit în două zone de extracție din vecinătatea municipiului. Perimetrul de împrumut pentru dragarea depozitelor de nisip în vederea relocării este situat în apele teritoriale româneşti, pe platoul continental, în două zone: zona nord, în suprafaţă de 2,26 kilometri pătraţi, şi zona sud, în suprafaţă de 2,84 kilometri pătraţi. Adâncimea apei în zona perimetrului de împrumut este de aproximativ 27 de metri, iar distanţa de la ţărm este de 1.500 de metri. Nisipul va fi adus de la draga auto-refulantă Utrecht până la mal prin tubulaturi submarine. În prezent, la realizarea lucrărilor lucrează 80 de persoane, însă numărul va creşte în momentul demarării lucrărilor de înnisipare a plajelor. În urma acestora, plaja va avea o lăţime de cel puţin 60 de metri în orice punct de-a lungul coastei, în zona Tomis Nord.

Citeşte şi:

Vom face plajă printre pietre şi utilaje?
Ministrul Graţiela Gavrilescu, în inspecţie pe şantierele antreprenorilor Porr Bau şi Van Oord (galerie foto)


Olandezii de la Van Oord, la raport: „Digul submers din Tomis Nord este gata“ (galerie foto) (document)

Plaje luate de val: Şantier pe litoral, pentru un sistem costier de protecţie împotriva eroziunii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii