Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Alertă! Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spitalul unde era tratat

ro

12 Mar, 2021 09:28 2071 Marime text
  • Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 06.45, s-a constatat că deținutul S.I. în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Omor (art. 188 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localității Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021.
UPDATE

Vă informăm că deținutul care, în dimineața acestei zile, a părăsit salonul spitalului din rețeaua sanitară publică în care se afla internat a fost identificat și capturat, în jurul orei 1245, într-un canal aflat zona unității spitalicești, de către o echipă mixtă alcătuită din polițiști de penitenciare din cadrul Penitenciarului Craiova-Pelendava și polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Județean Dolj.

În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. De asemenea, pentru persoana privată de libertate, se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se  vor dispune măsurile legale.

Mulțumim pentru sprijin Inspectoratului de Poliţie Județean Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, personalului unității şi reprezentaţilor mass-media pentru suportul oferit în acţiunea de identificare şi capturare a deținutului., a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor.



Iată comunicatul oficial pus la dispoziție de Administrația Națională a Penitenciarelor:  

Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 06.45, s-a constatat că deținutul S.I. în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Omor (art. 188 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localității Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021.

În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj; informarea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române; alarmarea personalului; trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității; valorificarea imaginilor video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică.

Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. La momentul părăsirii unității sanitare, deţinutul era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri.

Menționăm că deținutul a fost internat periodic în unități sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii