Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un proiect privind implementarea unui sistem mai eficient pentru adopţii, în dezbatere publică la Ministerul Muncii

ro

29 Jul, 2019 00:00 1327 Marime text
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a publicat în transparenţă decizională un proiect de hotărâre privind aprobarea notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului „Sistem Informatic Naţional pentru Adopţie - SINA”.
 
Actualul sistem informatic al ANPDCA, „Child Welfare Monitoring and Tracking Information System”, este funcţional din anul 2004 şi la acea dată a fost conceput astfel încât să acopere numai o parte dintre atribuţiile actuale de coordonare a activităţii aferente domeniului protecţiei drepturilor copilului, respectiv protecţia copilului separat temporar sau definitiv de familie.
 
De la acea dată, pe de o parte, sistemele hardware s-au uzat moral, iar pe de altă parte, pachetul legislativ în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, care a intrat în vigoare în anul 2005, a extins atribuţiile de coordonare ale ANPDCA şi la activitatea de prevenire a separării copilului de familie.
 
În prezent, sistemul informatic al ANPDCA nu conţine funcţionalităţi de conectare cu instituţiile pe care le coordonează şi îndrumă metodologic în teritoriu, respectiv direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivel judeţean şi serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor şi nici cu autorităţi ale administraţiei publice centrale cu care are în comun atribuţii convergente în cadrul aceluiaşi proces. Relevant în acest sens este de exemplificat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, autoritate a administraţiei publice centrale care gestionează problematica acordării beneficiilor sociale persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv pentru copii - a căror încadrare în grad de handicap este coordonată metodologic de ANPDCA.
 
Mai mult, tot prin Programul de guvernare 2017-2020, Guvernul şi-a asumat realizarea unui sistem informatic integrat pentru toată administraţia publică din România, care, iarăşi, nu se poate realiza în absenţa unor sisteme informatice individuale actualizate şi construite pentru schimbul automat de informaţii.
 
Proiectul SINA are ca obiect realizarea unui sistem informatic ce răspunde tuturor cerinţelor anterior menţionate, atât din punct de vedere legal, cât şi din perspectiva funcţională, permiţând accesul cetăţeanului la sistem, atât prin pagina web publică a instituţiei, cât şi prin portalul web care va permite nivelul 4 de sofisticare a relaţiei dintre persoanele implicate în procedurile şi circuitele specifice atribuţiilor proprii (rudă, familie, persoană, asistent maternal care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil separat temporar sau definitiv de familie, familie adoptatoare etc.).
 
Prin proiectul SINA informaţiile vor fi introduse în sistemul ANPDCA direct de la nivelul local al SPAS şi DGASPC şi vor permite luarea mai rapidă a măsurilor ce se impun pentru copiii expuşi riscului de separare de familie şi pentru cei separaţi temporar sau definitiv de aceasta, dar vor fi disponibile şi în timp real tuturor factorilor de decizie în ceea ce priveşte elaborarea politicilor publice, evaluarea activităţilor, implementarea procedurilor specifice şi corelarea informaţiilor. Aceste informaţii vor fi disponibile inclusiv MMJS, precum şi celorlalte autorităţi din subordinea sau aflate în coordonarea MMJS, sistemul informatic fiind deschis relaţionării automate pe bază de protocoale, evoluţie fundamentală atât pentru ANPDCA, cât şi pentru MMJS, având în vedere faptul că în prezent informaţiile circulă pe suport de hârtie.
 
Sistemul informatic se va adresa tuturor actorilor implicaţi în procesul de adopţie, inclusiv în etapele premergătoare, respectiv în activităţile de prevenire a separării copilului de familie şi de protecţie specială, după cum urmează: persoanelor fizice; reprezentanţilor SPAS, DGASPC, ANPDCA, MMJS etc.; reprezentanţilor furnizorilor de servicii sociale; reprezentanţilor organismelor private autorizate să desfăşoare activităţi în cadrul procedurii de adopţie internă; reprezentanţilor altor instituţii/organizaţii implicate în domeniul adopţiei şi în activităţile premergătoare acesteia.
 
Finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii