Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două blocuri şi un restaurant Un italian va ridica un complex turistic în Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol

ro

19 Mar, 2015 00:00 2440 Marime text
În staţiunea Mamaia, în zona Hotelului Doina, pe malul Lacului Siutghiol, va fi construit un ansamblu turistic format din două imobile a câte cinci etaje fiecare, precum şi două imobile cu regim de înălţime parter.
 
În acest sens, societatea Euconges SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului memoriul proiectului „Construire ansamblu turistic corp A - 2S+P+5E şi corp B - 2S+P+5E, corp C - parter şi corp D - 2S +parter“, în vederea emiterii acordului de mediu. Terenul vizat pentru realizarea proiectului este situat în centrul staţiunii Mamaia, zona Hotelului Doina, pe malul estic al Lacului Siutghiol, m consolidat prin betonare aproape pe întreaga lungime odată cu înfiinţarea staţiunii Mamaia. Suprafaţa terenului este de 5.168,8 mp. Acesta este proprietate a beneficiarului în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4667/12.12.2003 la BNP Iosif Mariana şi Pătraşcu Ioan Gabriel. Conform certificatului de urbanism nr. 2996/30.09.2014, folosirea actuală a amplasamentului vizat este „teren liber“, iar destinaţia stabilă prin planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului aprobare este „complex turistic“. Potrivit proiectului, pe teren se doreşte construcţia unui ansamblu turistic format din patru corpuri: corpul A, cu regim de înălţime 2 S+P+5 E, va fi prevăzut cu 59 de apartamente, corpul B cu regim de înălţime 2S+P+5E, va fi prevăzut cu 65 de apartamente, corpul C, cu regim de înălţime 2S+P, va avea funcţiunea de restaurant şi spaţii comerciale cu terasă şi parc dinspre lac, corpul D, cu regim de înălţime 2S+P, va avea funcţiunea de recepţie pentru ansamblul turistic şi va ocupa o suprafaţă de 26,77 mp. Întreg ansamblul va avea 124 de apartamente. Restaurantul este prevăzut cu 169,18 mp, circa 85 de locuri. Cele două subsoluri aferente corpurilor A,B,C şi D vor avea rol de parcaj subteran, găzduind 130 de locuri de parcare. Pe terenul rămas liber se va amenaja o piscină deschisă pentru deservirea ansamblului turistic şi spaţiu verde.

Construcţia va avea o structură din cadre de beton armat turnat monolit. Pereţii interiori vor fi realizaţi din zidărie de cărămidă de 12 cm grosime. Accesul pietonal în clădire se va realiza în principal pe latura dinspre est, dinspre bulevardul Mamaia, din trotuarul public propus pentru reamenajare, precum şi din aleea de pe malul lacului. De asemenea, se propune realizarea unui acces carosabil, în dreptul intrării în parcarea subterană, tot pe latura estică din bulevardul Mamaia.

Date despre investitor

Euconges SRL a fost înregistrată în anul 2001 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Nicoale Iorga. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic al societăţii este FIR Finanziaria Immobiliare Roveretana SPA (SA), cu sediul în Italia, Rovereto (TN). Administratorul societăţii care se ocupă de „dezvoltare (promovare) imobiliară“ este Pedri Paolo. Potrivit date-financiare.ro, în anul 2013, societatea, fără angajaţi, a avut o cifră de afaceri şi un profit de zero lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii