Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un deputat vrea să schimbe legea privind căsătoriile. Mulţi tineri îşi doresc acest lucru. Despre ce este vorba (document)

ro

07 Dec, 2019 00:00 1625 Marime text

Pe masa senatorilor se află un proiect de lege prin care persoanele care vor să se căsătorească vor putea organiza ceremonia de cununie civilă şi în afara primăriei sau a altor clădiri.
 
Astfel, conform textului propunerii legislative, românii s-ar putea căsători şi în grădini publice, parcuri, pe plaje şi în alte locuri situate în aer liber.
Potrivit textului de motivare, „multe cupluri visează la o ceremonie pe plajă, la marginea pădurii sau malul unui lac. Dar visul lor de a-şi uni destinele în aer liber se poate materializa şi în micile oaze din oraş, oferite de grădinile publice, parcurile ori alte spaţii în aer liber”. Mai mult, „mulţi aleg un foişor boem sau o arcadă cu flori pentru locul în care vor deveni, în acte, soţ şi soţie. Cert este că o cununie civilă în aer liber îţi dă posibilitatea să alegi dintr-o gamă variată de decoraţiuni, care mai de care mai colorate, mai elegante sau mai rustice, în funcţie de preferinţe şi de tematica aleasă.
 
Actuala formă legislativă nu precizează posibilitatea desfăşurării cununiilor civile în afara clădirilor special amenajate, mai precis în aer liber, iar prin modificarea propusă de către un deputat PNL are ca scop limpezirea legii. Propunerea a fost înregistrată în septembrie 2019, iar în prezent forma propusă a fost avizată favorabil de către comisiile Senatului, urmând să primească votul senatorilor. Camera Deputaţilor este for decizional.
 
Citeşte şi:
 
Moment emoţionant. De Ziua Pompierilor, un tânăr şi-a cerut iubita în căsătorie pe Faleza Cazinoului din Constanţa

Cerere în casătorie la Neversea! Cine sunt protagoniştii şi ce răspuns a primit tânărul din partea iubitei (galerie foto)

Opoziţii la căsătorie. Ce rişti dacă nu eşti sincer când completezi declaraţia de căsătorie. Au fost cazuri la Constanţa?
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii