Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cetățean irakian și unul sirian arestați preventiv pentru trafic de migranți. 87 de persoane au fost depistate pe o ambarcațiune pe Marea Neagră

ro

05 Sep, 2017 19:58 2050 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonaţi de procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au definitivat cercetările în cazul a doi cetățeni, irakian şi sirian, care au transportat  pe Marea Neagră, cu ajutorul unei ambarcaţiuni, 85 de persoane de naționalitate Iran şi Irak.

Persoanele în cauză și materialul probator au fost prezentate, în cursul zilei de azi, Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor traficanți.
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcaţiunii suspecte din Marea Neagră, interceptată duminică, 03 septembrie a.c.
 
După declanşarea procedurilor specifice in astfel de situaţii, au fost desfășurate activități de debarcare, triere şi evaluare medicală a celor 87 de persoane, alături de celelalte instituţii implicate. Întrucât locul nu permitea efectuarea verificărilor specifice, grupul de migranți a fost condus la sediul Gărzii de Coastă.
 
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că ambarcaţiunea ARIF BEY era condusă de cetăţeanul irakian M.M.A.M, în vârstă de 32 ani și de cetăţeanul sirian M.H., în vârstă de 22 de ani, cei doi plecând împreună cu grupul de migranţi în data de 01 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei.
 
În cadrul audierilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 85 de cetățeni irakieni si iranieni (46 de bărbaţi, 16 femei şi 23 de copii) care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră.
 
Cele două călăuze sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător și punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
 
Cercetările s-au derulat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar în data de 05.09.2017 cele două persoane au fost prezentate Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus  arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora.
 
Totodată, întregul grup de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii