Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:22 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UDTTMR va decerna, mâine, Premiul Mehmet Niyazi

ro

29 Nov, 2013 00:00 2793 Marime text
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) organizează, mâine, festivitatea de decernare a Premiului Mehmet Niyazi. Manifestarea este deja o tradiţie pentru Filiala Medgidia a UDTTMR. Potrivit reprezentanţilor Uniunii, premiul a fost instituit prin lege, în 2007, la iniţiativa deputatului UDTTMR de la acea vreme, Aledin Amet. Conform legii, în preajma datei de 30 noiembrie (dată la care se presupune că s-a născut Mehmet Niyazi) este comemorat, în fiecare an, poetul, ziaristul şi pedagogul tătar Mehmet Niyazi. Acesta din urmă s-a născut în satul Aşşîlar (Vânători), comuna Pecineagea, într-o familie de ţărani săraci. Este cunoscut drept un militant consecvent al promovării culturii şi identităţii tătare. De aceea, premiul care îi poartă numele reprezintă, pe lângă recunoaşterea personalităţii sale, un mod de încurajare a celor are scriu despre valorile tătare din Dobrogea.
Acţiunea de mâine, de la Medgidia, va debuta la ora 12.45, cu o depunere de coroane la bustul poetului, amplasat în parcul din zona poştei. Ulterior va avea loc slujba religioasă la mormântul lui Mehmet Niyazi, iar la ora 14.00 este programată, la Casa de Cultură „Lucian Grigorescu”, evocarea personalităţii poetului şi acordarea Premiului pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătare, evenimentul urmând a se încheia cu un moment artistic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii