Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei ani de la decesul mamei preşedintelui Băsescu

ro

04 Oct, 2013 00:00 2929 Marime text
Elena Băsescu, mama preşedintelui României, a decedat pe 4 octombrie 2010, la vârsta de 81 de ani.

Elena Băsescu era o femeie simplă şi locuia într-un apartament modest din cartierul Km 4 - 5 din Constanţa.
S-a născut în localitatea Basarabi, într-o familie care avea nouă copii. La vârsta de 20 de ani, Elena s-a căsătorit cu Dumitru, fost muncitor, recrutat de Partidul Comunist Român pentru cariera militară. În momentul căsătoriei, Dumitru avea gradul de locotenent la unitatea de tancuri. Elena şi Dumitru au făcut doi copii, Mircea şi Traian (născut în 1951). Familia Băsescu a locuit în Iaşi, Bacău şi mai apoi în Constanţa. Mama preşedintelui Traian Băsescu a rămas văduvă în anul 2002. În 2009, mama preşedintelui a fost operată la Institutul Oncologic Alexandru Trestiorean, din Capitală. Preşedintele statului, Traian Băsescu, era foarte apropiat de mama sa, căreia i-a şi dedicat o poezie. A fost înmormântată la Constanţa, la Cimitirul Central.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii