Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traficul poştal, redeschis pentru patru destinaţii internaţionale

ro

26 Mar, 2020 19:06 1803 Marime text
Traficul poştal a fost redeschis pentru patru destinaţii internaţionale.

Compania Naţională Poşta Română informează că a redeschis traficul poștal internațional pentru expedierea de scrisori și colete poştale, pentru patru destinații.

Aceste relații sunt: Austria, Belgia, Grecia şi Marea Britanie.

Menționăm că, în continuare, nu se acceptă la prezentare trimiteri EMS pentru nicio destinație cu care Poșta Română are acorduri încheiate.

De asemenea, frecvența operării curselor este foarte redusă, ceea ce înseamnă că timpii de operare nu pot fi garantați.

În funcţie de evoluţia ulterioară şi de deciziile care vor fi adoptate la nivel internaţional, este posibil să existe situaţii în care nu vor fi acordate despăgubiri pentru întârzieri.

În acest context, Poşta Română vă asigură că, odată ce fluxul va fi restabilit, va gestiona situaţia cât mai eficient posibil, pentru ca trimiterile să ajungă cât mai repede la destinaţie, a transmis un comunicat din partea Poștei Române.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii