Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:56 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tradiții în Sâmbăta lui Lazăr, cunoscută şi ca Moşii de Florii. Se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate

ro

16 Apr, 2022 08:48 1794 Marime text
Sîmbăta lui Lazăr. Foto: Arhivă personală pr. Iulian ZisuTradiţia spune că în sâmbăta dinainte de Duminica Floriilor credincioşii duc ramuri de salcie la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi.

Cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr, în această zi Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos înfăptuită în Betania, conform romaniatv.ro

Creştinii se roagă Domnului ca toţi cei adormiţi să fie aşezaţi „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”.

În sâmbăta de pomenire a morţilor, tradiţia spune că oamenii duc ramuri de salcii şi la cimitir. Salcia este considerată simbol al renaşterii, curăţiei duhovniceşti dobândite prin rugăciune. Un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit mai ales la sat, este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri. După ce trec sărbătorile pascale se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului. Tradiţia mai spune că La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici.

Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte. 

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa: RomaniaTv.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii