Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Toboganul şi construcţiile de pe plaja Modern din Constanţa ar putea fi demolate de Construct Provider SRL

ro

13 Oct, 2016 17:55 5753 Marime text
Municipalitatea constănţeană a atribuit contractul „Lucrări de demolare a unor active amplasate pe plaja Modern, inclusiv proiectarea în vederea demolării”. Potrivit licitatiapublica.ro, de demolarea acestora construcţiilor s-ar putea ocupa ofertantul SC Construct Provider SRL, licitaţia fiind încă în desfăşurare.
 
Cu sediul social în municipiul Constanţa, Construct Provider SRL are sediul în social în municipiul Constanţa, Clădirea Pavilion III, Poarta 3 Bis. Firma a fost înfiinţată în anul 2005. Capital social subscris de 490 lei, integral vărsat, este compus din 49 părţi sociale. Firma este deţinută de Ana Norina Scrioşteanu, născută pe 22.06.1969, în Constanţa, cu 48,8% din capitalul social, Vladimir Agapie, născut pe 25.07.1967, în Ghindăreşti, Constanţa, cu 16,4% din capitalul social, Daniela Monica Ciofu, născută pe 08.03.1967, în Constanţa, cu 34,8% din capitalul social. Administratorul firmei care desfăşoară lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale este Ana Norina Scrioşteanu. Potrivit Registrului Comerţului, Vladimir Agapie mai este asociat în Habitat Construct SRL. La rândul ei, Habitat Construct SRL are sediul  social în Valu lui Traian, strada Alexandru Ioan Cuza. Capitalul social subscris de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Firma este controlată de Agapie Vladimir şi Arghiropol Bogdan Florin. Cei doi asociaţi sunt şi administratării firmei care desfăşoară lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Construcţiile de pe plaja Modern, amenajate în anii 1960
 
Din expertiza tehnică întocmită rezultă necesitatea demolării activelor situate pe plaja Modern ce aparţin Primăriei municipiului Constanţa şi valorificarea superioară a amplasamentului. Precizăm că vechile construcţii de pe plaja Modern au fost amenajate în anii 1960. Vorbim despre două pavilioane, un solar şi renumitul tobogan. Suprafaţa totală a activelor ce urmează a fi demolate este de 3.168,11 mp, din care: pavilion A, pavilion B şi fostul Solar - 1.374,39 mp; tobogan acvatic - 1.793,72 mp.

Activele ce fac obiectul demolării au trecut în administraţia Consiliului Local prin retragerea dreptului de administrare al RAEDPP Constanţa asupra acestor active, conform HCL nr. 9/2015. Conform expertizei tehnice, la examinarea vizuală a obiectivelor specifice anterior se constată existenţa unor degradări şi avarii ale elementelor importante ale structurii, determinate în cea mai mare măsură de îmbătrânirea materialelor respective, ca urmare a acţiunii în timp a agenţilor atmosferici.

Astfel, la pereţii pavilioanelor A şi B se constată manifestarea evidentă a unor fenomene de exfoliere constantă. La elementele componente ale împrejmuirii solarului există numeroase situaţii în care este expusă armătura din acestea din cauza exfolierii, iar la tobogan s-a produs căderea jgheaburilor de pe consolele metalice de susţinere, precum şi ruginirea intensă a elementelor metalice ale structurii acestuia.

Din analiza efectuată de expertul tehnic asupra structurii obiectivelor situate pe plaja Modern, rezultă că acestea au suferit avarii importante pe durata de viaţă, de la începutul anilor 1960 până în prezent, a căror înlăturare este costisitoare, iar rezultatul care s-ar obţine prin reparaţii este îndoielnic.

UPDATE: 14 octombrie: Contractul va avea o valoare de 225.500 lei.

Citeşte şi:

Inculpat în celebrul dosar „Mironescu - Banias" Partenerul de afaceri al şefului Biroului Vamal Slobozia a făcut accident la Constanţa (document)

Cel mai vechi tobogan din Constanţa va fi ras de pe faţa pământului! Iată cât costă demolarea (document)


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nicolae 14 Oct, 2016 09:21 de acord cu demolarea, dar in locul lor ce se va pune ? un nou restaurant sau se amenajeaza pentru copii si varstnici ??