Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţinute şi accesorii de prost gust pe scena de la Mamaia Doar recitalul în memoria lui Fugaru a reuşit să salveze prima seară a festivalului (galerie foto)

ro

27 Aug, 2011 00:05 2731 Marime text

04_Mamaia_festival.jpgConcurenţii au fost obligaţi să îmbrace şi să poarte ţinute de prost gust

O concurentă care a refuzat să se accesorizeze cu tinichelele asigurate de organizatori ar putea fi descalificată din concursul de interpretare # Public neavizat, probabil adus cu arcanul # Prezentare lamentabilă, creaţii pline de amatorism # Organizatori mulţumiţi, performanţă 0

 

Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Mamaia a început joi seară, la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, pentru primii opt dintre concurenţii înscrişi la secţiunile Interpretare şi Creaţie. Preşedintele juriului, Mădălin Voicu, a declarat la finalul primei părţi a secţiunii Interpretare că i-a plăcut tot ce a auzit şi că speră ca ediţia din acest an să fie una de bună calitate.

Printre cei care au urcat pe scenă în prima zi la secţiunea Interpretare s-au aflat Camelia Cristina Stanciu cu melodia „Fără tine", Andreea Bunea - „Zig zaga", Nicoleta Ţicală - „Speranţe vis, speranţe flori", Miruna Francesca Maria - „M-am îndrăgostit un pic", Oana Diana Radu - „Lângă mine", Maria Lorena Muntenaş - „Rămâi cu mine", Ioana Diana Prepeliţă - „Stele perechi" şi Dragoş Mihai Paraschiv. Deşi juriul s-a declarat încântat de prestaţiile debutanţilor, părerea spectatorilor a fost că vocile concurenţilor au sunat înfiorător, cu foarte mici excepţii. De vină este probabil şi faptul că piesele pe care concurenţii sunt nevoiţi să le cânte nu se potrivesc cu vocile lor însă nu au de ales, aceştia având la dispoziţie doar un număr limitat de piese orchestrate din care pot alege ce vor interpreta.

În DSCF2326.jpgcostumele şi accesoriile asigurate de organizatori, concurentele arătau mai bătrâne cu 20 de ani

„Adriana Moda" a fost cea care s-a ocupat de accesoriile concurentelor de la secţiunea interpretare. Fără nicio excepţie, inelele, lanţurile şi cerceii, dar şi aplicaţiile din părul concurentelor au fost total nepotrivite cu vârsta şi piesele interpretate. Ţinutele au fost asigurate de câteva creatoare de modă relativ cunoscute, unele cu rădăcini puternice la Constanţa, cum este cazul Clarei Rotescu. Ţinutele au fost, de altfel, şi motivul unui incident care a avut loc în prima seară a festivalului când una dintre concurente a refuzat să intre pe scenă în ţinuta asigurată de organizatori. Este vorba despre reprezentanta Bistriţei, Bernice Chitiul, căreia i-a fost interzisă participarea în prima seară a concursului de la interpretare după ce a refuzat să poarte accesoriile „Adriana Mode". În cazul în care nu se va retrage din concurs, Chitiul ar trebui să urce pe scenă în a doua seară a festivalului. De altfel, şi la preselecţii juriul s-a purtat execrabil cu o parte dintre concurenţi, pe care i-a acuzat de opulenţă, narcisism sau aroganţă. Probabil a existat un motiv pentru descalificarea unora în favoarea altora. Şi, apropo de concurenţii de la interpretare, o mare parte dintre ei au trecut prin concursul televiziunii locale Neptun prin intermediul căreia se caută voci şi talente pentru o carieră în domeniu.

Creaţie de tot plânsul

Dintre cele 15 piese înscrise la Creaţie în prima seară au intrat în concurs opt, compozitorii cu excepţia lui Marcel Dragomir nereuşind să atragă atenţia publicului. Câştigătoarea ediţiei din 2010 la secţiunea Interpretare a Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia, Daniela Cojocaru, a revenit în concurs, de această data la Creaţie, cu piesa „Vei afla dragostea", care însă a trecut neobservată.

Geanina Corondan şi băieţii de la Cassa Locco au dezamăgit

Aşteptată de către unii dintre spectatori cu mare drag la Mamaia, Geanina Corondan nu a reuşit mai nimic pe scena de la Mamaia. Deşi şi-a dorit să fie spirituală şi spontană, prezentatoarea TVR nu a reuşit decât să încurce programul primei seri a festivalului şi să enerveze o parte din public, care a huiduit-o la finalul prezentării. O formulă de prezentare total neinspirată, care nu s-a văzut bine nici din sală şi nici de la televizor.

Juriul a venit la distracţie!

Juriul din acest an de la Mamaia este compus din Mădălin Voicu (preşedinte), Viorel Gavrilă, Berti Barbera, Titus Andrei, Gabriela Scraba, solistul de la Iris, Cristi Minculescu, Mihai Pocorschi, Andrei Tudor, Corina Chiriac, Andrei Partoş, Adrian Ordean, Mircea Drăgan şi Cristian Zgabercea. Printre juraţi se simţea o atmosferă relaxată ca şi cum ar fi venit în vacanţă şi nu la muncă. Explicabilă lentoarea juraţilor din moment ce, în zona VIP, se vorbea foarte deschis că „festivalul este al nostru, aşa că ce mai contează, important este să ne distrăm şi să ne luăm şi banii"! Corina Chiriac este singura componetă a juriului premiată la Mamaia. Interpreta a câştigat premii cu peste 20 de piese în cele 41 de ediţii ale festivalului.

Publicul avizat nu a venit la festival

Ori din cauza preţului destul de piperat, 40 de lei pe seară, ori din cauza lipsei vedetelor care urmau să urce pe scenă, publicul din prima seară a Festivalului Mamaia a fost destul de pestriţ. Printre invitaţi sau cei aduşi cu arcanul, erau şi câţiva turişti. Ne-au atras atenţia şi autocarele din parcarea Teatrului de Vară care aveau plăcuţe de Ploieşti sau Mangalia, semn că o parte din public a venit la sărbătoarea muzicii în sistem organizat.

Recitalul „In memoriam Cornel Fugaru" a salvat prima seară de la Mamaia

Seara de joi s-a încheiat cu un recital „In memoriam Cornel Fugaru", susţinut de Lucia Dumitrescu, Nico, Adrian Enache, Marcel Pavel, Monica Anghel, Aurelian Temişan, Gabriel Cotabiţă, Vlad Fugaru şi un grup de foşti elevi ai maestrului Fugaru. Artiştii au interpretat cele mai cunoscute melodii compuse de Cornel Fugaru, iar pe ultimele acorduri ale piesei „Ave Maria" interpretate de Gabriel Cotabiţă, toţi cei care au participat la spectacolul in memoriam au venit pe scena cu candele aprinse. Totuşi, deşi era anunţată în programul recitalului, soţia compozitorului nu a mai urcat pe scena Festivalului de Mamaia.

Premiile, identice cu cele din 2010

Premiile care vor fi oferite la cele trei sectiuni sunt de 1.500 euro (locul I), 1.000 euro (locul II) şi 500 euro (locul III). Trofeul Mamaia 2011 va fi un autoturism Skoda. Anul acesta se va acorda şi premiul In memoriam „Teo Peter" şi alte două premii speciale ale Societăţii Române de Radiofuziune, plus un premiu oferit de Fundaţia „Ion Voicu".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii