Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Termen nou în dosarul în care se cere falimentul SC Compania de Supraveghere IG SRL

ro

13 Mar, 2018 19:45 1598 Marime text
Tribunalul Buzău a decis amânarea pentru data de 17 aprilie 2018, ora 11:00, a dosarului în care se cere falimentul SC Compania de Supraveghere IG SRL. Obiectul dosarului îl constituie „procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată”.
 
La începutul lunii noiembrie 2016 Tribunalul Constanța a dispus: „admite în parte cererea principal și cererea conexă. Constată nulitatea absolută a Acordului încheiat la data de 31.01.2014 între SC Murfatlar România SA și SC Compania de Supraveghere IG SRL. Respinge celelalte capete de cerere din cererea principală ca nefondate. Admite excepția lipsei calității procesual passive a pârâtei SC Global Aqua Invest SA din cererea conexă. Respinge cererea conexa față de aceasta pârâta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă. Respinge capatul de cerere privind constatarea nulității biletelor la ordin din cererea conexa, în contradictoriu cu pârâta SC Compania de Supraveghere IG SRL, ca nefondat”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii