Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul Tomis Yacht & Salonul Auto, deschis până duminică Cea mai scumpă ambarcaţiune costă 30.000 de euro (galerie foto)

ro

12 Jun, 2015 00:00 2481 Marime text

Până duminică, iubitorii sporturilor nautice sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a Târgului Tomis Yacht & Salonul Auto, ce reuneşte 15 firme, care expun în parcarea din Portul Tomis Constanţa. Evenimentul, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, a început ieri. După deschiderea oficială, au urmat mai multe activităţi, la care au participat studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“.

Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa, a declarat, ieri, că expozanţii oferă pe parcursul târgului preţuri promoţionale. „Un motiv în plus pentru a vizita Tomis Yacht & Salonul Auto ar fi ofertele unice, valabile doar pe durata târgului, cu care expozanţii şi-au obişnuit în fiecare an vizitatorii, dar şi prezenţa autoturismelor, reunind, astfel, două hobby-uri speciale“, a precizat Dănuţ Jugănaru. În Portul Turistic Tomis, atât producătorii autohtoni, cât şi importatorii şi prestatorii de servicii din domeniu prezintă publicului constănţean şi nu numai noutăţi şi oferte atractive. La târg, veţi putea vedea ambarcaţiuni de diferite tipuri şi mărimi, produse în ţară şi în străinătate, caiace, canoe, bărci gonflabile, motoare inboard şi outboard, generatoare, pompe de apă, sisteme complete de propulsie, echipamente electronice navale, piese de schimb şi accesorii pentru ambarcaţiuni, autoturisme, unelte de pescuit şi mobilier pentru grădini şi terase, având acces, în acelaşi timp, la oferte privind cursuri de navigaţie. „Toate acestea fac din Tomis Yacht & Salonul Auto un spectacol estival, un motiv în plus pentru a fi mai aproape de cei care iubesc marea, yachting-ul, pescuitul şi toate sporturile pe apă“, a adăugat directorul CCINA Constanţa.

Specialiştii anticipează că piaţa maşinilor noi are mari şanse să avanseze cu 10-15% în acest an, ajutată de programele Rabla şi Prima Maşină. Tomis Yacht & Salonul Auto reprezintă mai mult decât o simplă expoziţie, este locul în care cei cu adevărat pasionaţi de sporturile pe apă şi de maşini se întâlnesc, de fiecare data, cu plăcere şi împărtăşesc aceeaşi emoţie. Târgul va fi deschis până duminică, 14 iunie, programul de vizitare fiind cuprins între orele 11.00 şi 20.00. Preţurile la ambarcaţiuni pornesc de la 7.000 de euro şi ajung până la 30.000 de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii