Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţara Piticilor din Parcul Tăbăcăriei, un tărâm şi magie. Azi se aprind luminiţele de Crăciun şi se dă startul veseliei (galerie foto)

ro

01 Dec, 2016 00:00 6928 Marime text
Azi, la ora 18.00, Ţata piticilor din Parcul Tăbăcăriei se va transforma într-un cadru de vis, desprins din basme. Ornamente, luminiţe, beculeţe, goburi de toate culorile, căsuţe pentru activităţi educative – sunt câteva dintre surprizele care îi aşteaptă pe constănţeni. Vedetă, cu siguranţă, va fi un brad imens, împodobit cu şiraguri de luminiţe. Organizatorii, Fundaţia Clopt ne-au dezvăluit că bradul înalt d epeste 10 metri a fost donat de către un locuitor din comuna Băicoi, din judeţul Parhova.
 
Zeci de oameni au lucrat aproape non-stop pentru a avea totul gata la timp. Pe lângă toate amenajările necesare, aceştia au asamblat peste 20 de căsuţe, au împobobit cu luminiţe toţi copacii din perimetrul Ţării Piticilor şi din preajmă, au construit scena – Castelul Fermecat –, totul în temperaturile extreme din ultimele zile. Perdelele luminoase se întind pe sute de metri, iar animatorii şi actorii sunt îmbrăcaţi în costume de poveste, realizate de designeri internaţionali.
 
Evenimentul Festivalul Iernii 2016 este gândit pentru copii (părinţii şi bunicii sunt şi ei invitaţi). Ţara Piticilor devine Tărâmul Magic al Crăciunului, populat cu personaje din poveşti. Publicul va deveni parte din poveste, participând activ la spectacole, alături de sutele de animatori şi personaje de basm.
 
Tot în perioada pregătirilor s-a montat şi un spectacol, cu un scenariu gândit special pentru acest eveniment. De asemenea, fiecare grup de animatori va avea propria scenetă. Scenele interpretate de actori profesionişti sunt gândite în aşa fel încât să fie uşor recognoscibile de către cei mici, să îi atragă, să îi încânte şi să le pună la încercare imaginaţia. În atelierele lui Moş Crăciun, copiii vor fi antrenaţi în multiple activităţi educative şi artistice. Îi vor scrie scrisori Moşului, vor deveni bucătari, actori, dansatori, jurnalişti la Gazeta Moşului, vor învăţa să deseneze, să se comporte potrivit Codului Bunelor Maniere, să scrie şi să citească poveşti, să facă jucării şi multe altele. În plus, vor fi încântați de spectacolele de pe scena special amenajată. Cursurile amuzante şi interesante vor fi diversificate în funcţie de studii sociologice ce au avut impact, pe grupe de vârstă, desfăşurate în Atelierul de Dulciuri Magice, Atelierul de Jucării şi Ambasada lui Moş Crăciun. Orarul este gândit în aşa fel încât toţi copiii să poată participa la toate cursurile pe parcursul întregii perioade.
 
Nici părinţii sau bunicii nu au fost uitaţi. Organizatorii le vor pune la dispoziţie Târgul de Crăciun. În cele douăzeci de căsuţe de lemn, constăneţenii vor găsi o gamă extrem de variată de produse şi dulciuri specifice perioadei Sărbătorilor. În decembrie, toată Constanţa se mută în Tărâmul Magic al Crăciunului!
 
Tărâmul Magic al Crăciunului este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Timp de o lună, Ţara Piticilor devine centrul artistic, cultural şi spiritual activ al Constanţei, în cadrul acestui spectaculos eveniment-concept. Accesul este liber!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii