Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Surpriză. Mama şi fiul lui Radu Mazăre, acţionari în aceeaşi firmă. Ce au decis

ro

07 Mar, 2020 00:00 5704 Marime text

În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor APV Media Turism SA, încheiată la data de 18.10.2019.


La şedinţa Adunării Generale Excepţionale a Acţionarilor, legal constituita, la domiciliul fiscal al societăţii situat în Constanţa, bulevardul Mamaia, parc Aqua Magic, clădire corp administrativ, s-au prezentat Mazăre Victoria-Gabriela, care deţine 999 de acţiuni, reprezentând 99,9% din capitalul societăţii; Mazăre-Petcu Radu-Ștefan, care deţine o acţiune, reprezentând 0,1% din capitalul societăţii.


Acţionarii prezenţi, reprezentând 100% din capitalul social, au hotărât transformarea acţiunilor la purtător în acţiuni nominative; prelungirea mandatului administratorului unic pe o perioadă de patru ani; împuternicirea Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu să semneze actul constitutiv actualizat, să depună şi să ridice documente la de la Oficiul Registrului Comerţului. Participarea asociaţilor la profit pierderi este proporţională cu participarea la capitalul social.


Reamintim că, anul trecut, APV Media Turism SA era controlată de mama fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, Victoria Gabriela Mazăre, care deţine 2% din capitalul social, Mihai Mazăre, cu 95% din capitalul social, şi Listă Acţionari, cu 3% din capitalul social. Administratorul firmei era Victoria Gabriela Mazăre. Cenzorii societăţii APV Media Turism SA sunt Mădălina Laura Radu, Mariana Mihai, Sorin Alexandru Drăghici şi Robert Catone Bedros. APV Media Turism SA desfăşoară activităţi ale agenţiilor turistice.


Victoria Gabriela Mazăre este mama fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, iar Mazăre-Petcu Radu-Ștefan este fiul fostului edi-şef al Constanţei.


Citeşte şi:

Victoria-Gabriela Mazăre, încă patru ani în funcţia de administrator al APV Media Turism SA

Controlată de familia Mazăre, firma APV Media Turism SA va aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2018


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii