Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Supervizor Genius Travel SRL Bucureşti anunţă intrarea în insolvenţă

ro

11 Jan, 2017 14:14 2822 Marime text
Genius Travel SRL Bucureşti a anunţat că intră în insolvenţă pe la jumătatea lunii august 2016, iar din datele prezentate la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) reieşea că este vorba de 147 de turişti păgubiţi, iar ţeapa totală se ridică la 136.000 de euro. Cererea de deschidere a insolvenţei a fost depusă abia pe 25 august, iar instanţa a admis-o pe 13 septembrie 2016 (Dosar nr.31700/3/2016).
 
În cererea introductivă, debitoarea a precizat că “are datorii în suma de 2.220.764,99 lei, ce nu pot fi achitate întrucât nu deţine lichidităţi”. Cu toate că termenul de depune a cererilor de admitere a creanţelor a fost prelungit, masa credală este mult mai subţire decât s-a prevăzut, probabil şi pentru că unii dintre turiştii ţepuiţi şi-au luat gândul de la bani şi au preferat să nu se mai complice cu participarea la acest proces. Plus că ar fi trebuit să plătească şi 200 lei – taxa de timbru.
 
În tabelul preliminar al creanţelor – publicat cu două zile întârziere, deşi termenul fusese prelungit aşa cum a solicitat administratorul judiciar ALPHA PROFESSIONAL IPURL (Andrei DICA) – sunt înscrişi doar 39 de turişti, iar masa credală este de numai 996.674,34 lei, mai puţin de jumătate din suma declarată de Agenţia GENIUS.
 
Din păcate, raportul administratorului judiciar privind cauzele insolvenţei analizează evoluţia financiară până la 31 decembrie 2015 şi nu pomeneşte nimic de anul 2016. Chiar dacă menţionează atentatele din Turcia şi prezenţa portalurilor de rezervări turistice online drept cauze ale declinului agenţiei, Alpha Professional IPURL scapă şi remarca “un management defectuos raportat la realitatile pieţei“, cu referire directă la Hotelul «Genius Delta Resort» din Delta Dunării:
 
Investiţia iniţială de aproximativ 50.000 euro în hotelul din Delta Dunarii, deşi acesta nu se află în proprietatea debitoarei, s-a dovedit a fi total nefavorabilă. Hotelul era amplasat pe o insulă, la aproximativ 15 minute distanţă de mal, costurile de amenajare şi renovare au fost mult mai mari din cauza problemelor tehnice ce nu au putut fi prevăzute iniţial (reţea electrică deficitară din zonă, sistem de canalizare/epurare a apei nealiniat la standardele de mediu, inexistenţa retelei de gaze). Astfel, investiţia iniţială estimată a fost depăşită cu mult, ajungându-se la o investiţie totală de peste 100.000 euro.
 
Genius Travel SRL Bucureşti este deţinută de Ionuţ-George Costea – 80% şi Bogdan-Dumitru Ştefan  – 20%. Ionuţ-George Costea a fost administrator pînă la intrarea în insolvenţă, iar Bogdan-Dumitru Ştefan a fost numit administrator special. Prima Adunare a Creditorilor a fost convocată pentru 13 ianuarie 2017, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar: Bucureşti, Aleea Cauzasi nr.47, etaj 2, ap.4, sector 3). Şi acum apare surpriza! Deşi masa credală este mult mai mică decât datoriile din acte (posibile cauze: creditori care nu s-au înscris şi/sau facturi emise de firme fantomă), pe ordinea de zi apare punctul: Propunerea privind intrarea în faliment în procedură generală a debitorului Genius Travel SRL. În ceea ce îl priveşte pe practicianul în insolvenţă, acesta vrea 5.000 lei/lună plus 5% din creanţele stinse, de parcă ar fi cine ştie ce faliment dificil. Ca şi termen de comparaţie: administratorul judiciar de la MAREEA a solicitat 1.000 euro/lună şi 5% din sumele încasate de la data deschiderii insolvenţei, dar în acest caz sunt peste 250 de creditori, iar masa credală este de 30 de ori mai mare.

Sursa: Supervizor.ro
Sursa foto: www.tai-tai.net
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii