Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sunteţi în căutarea unor destinaţii turistice originale? CCINA Constanţa vă aşteaptă la Târgul de Turism „Vacanţa 2016“

ro

10 Mar, 2016 00:00 2402 Marime text
 

Nouă agenţii de turism din România, o agenţie de turism din străinătate, şapte unităţi de cazare, trei companii de transport aerian şi patru asociaţii de dezvoltare şi promovare a turismului vor participa la cea de-a VIII-a ediţie a Târgului de Turism „Vacanţa Constanţa 2016“, organizat de Camera de Comerţ Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa.
 
CCINA şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) îi invită pe constănţeni şi nu numai, în perioada 11-13 martie, la Târgul de Turism „Vacanţa Constanţa 2016“, cel mai mare eveniment de profil din zonă în domeniul promovării turismului.
 
Târgul este găzduit de Maritimo Shopping Center, pe o suprafaţă de 183 mp, şi reuneşte 24 de firme. În cadrul acestei ediţii a evenimentului, constănţenii vor putea să îşi aleagă destinaţia preferată de vacanţă, profitând de ofertele speciale de first booking şi early booking oferite de cei mai importanţi tur-operatori din România.
 
„Suntem preocupaţi să răspundem şi să îmbogăţim paleta de servicii oferite constănţenilor, prin atragerea celor mai importante agenţii de turism, prezentarea de noi destinaţii turistice din România, de complexuri hoteliere de top, asociaţii de promovare turistică, tabere şcolare, companii de transport. Ca noutate, la ediţia din acest an vor fi prezente trei companii de transport aerian: Turkish Airlines, Blue Air şi Tarom“, a declarat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa. 
 
„Vacanţa Constanţa 2016“ se adresează publicului larg dornic să călătorească în ţară și peste hotare, aflat în căutarea unor destinaţii turistice originale, care să corespundă, din toate punctele de vedere, necesităţilor fiecăruia de petrecere a timpului liber. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 11 martie, la ora 12.00. Constănţenii sunt aşteptaţi la târg între orele 10.00 şi 22.00.

Tombolă cu premii surpriză

În seara zilei de duminică, ultima zi a târgului, la ora 20.00, va avea loc o tombolă, care vine cu mai multe premii tentante. Astfel, norocoşii ar putea câştiga: un bilet de avion dus-întors pe ruta Constanţa - Istanbul, clasa Economic, pus la dispoziţie de Turkish Airlines; un bilet de avion dus-întors către orice destinaţie frecventată regulat de Blue Air, cu toate taxele incluse; două nopţi de cazare, cameră dublă, cu mic dejun inclus, oferite de Asociaţia Descoperă Straja, Pensiunea Diana; două nopţi de cazare, cameră dublă, cu mic dejun, oferite de Asociaţia Descoperă Straja, Vila Alpin; două nopţi de cazare, cu acces gratuit la SPA, oferite de hotelul Afrodita din Băile Herculane; două nopţi de cazare, cu acces la SPA, oferite de hotelul Diana din Băile Herculane.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii