Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Imagini de la eveniment. „STOP Legile Justiției! Nu scăpați!“ Protest de amploare în această seară la Constanța (galerie foto + video)

ro

26 Nov, 2017 15:28 5833 Marime text
Un nou protest va avea loc în această seară la Constanța. Acțiunea de protest este programată de la ora 18.00 în fața Prefecturii din Constanța. Astfel de acțiuni vor avea loc în mai multe orașe din țară. 

Potrivit anunțului postat pe Facebook, 42 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.
 

”România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile, atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE, haosul fiscal și deprecierea accelerată a leului, creșterea prețurilor și a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene și NATO. Consecințele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunității politicienilor și a sărăciei.

În aceste momente, România este călcată în picioare, coaliția de guvernare nesocotind sau ignorând fățiș opiniile și interesele legitime ale tuturor actorilor din societate” - se arată în mesajul postat pe Facebook. :
 
Societatea civilă și reprezentanții puterii judecătorești s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiției. Opiniile lor au fost nesocotite;
 
Singura preocupare permanentă a guvernării sunt „drepturile” infractorilor, și deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furați;
 

”Numirile în funcții publice ne-au adus persoane de o incompetență flagrantă și cu un nivel de moralitate cel puțin discutabil;România este astăzi în situația în carenu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel național sau de sector. Ca urmare, angajații sunt din ce în ce mai puțin protejați, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona țărilor de la Estul Uniunii Europene;De la 1 ianuarie, salariații sunt lăsați la voia întâmplării, sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuțiilor, dar și pentru finanțarea sistemului de pensii și cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuțiile, dar și pentru solidaritatea cu persoanele vulnerabile. De la 1 ianuarie, povara responsabilității sociale va fi dusă doar de către salariați; Promisiunile de măriri salariale pentru bugetari s-au topit în explicații fantasmagorice despre brut și net, în vreme ce creșterile de prețuri sunt evidente pentru oricine, mai puțin pentru decidenții politici; Pensiile noastre sunt în pericol prin reducerea contribuțiilor personale în depozite private în cadrul Pilonului II de pensii;Bugetul pentru sănătate a scăzut, controlul politic a fost reinstaurat, iar drepturile pacienților sunt abuzate zilnic;Investițiile au scăzut la un nivel critic, în timp ce îndatorarea publică este din ce în ce mai mare.” - mai transmit organizatorii protestului. 

 
Pe scurt, actuala coaliție de guvernare susține hoția, ineficiența, haosul și lipsa de transparență, invocând câștigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat. Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanță pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă națională din care ne vom reveni în decenii.
 

”Pentru toate acestea chemăm românii în stradă pentru o luptă pașnică a României cinstite cu hoția, autoritarismul și sărăcia. Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose și a principalilor vinovați pentru actuala stare de fapt – domnii Dragnea și Tăriceanu – din funcțiile de președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, șansele românilor de a trăi într-o societate așezată și prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste și competență vor fi iremediabil distruse” - se mai arată în mesajul protestatarilor. 

 
La acțiunea de protest de la Constanța vor participa Grupul civic #Rezist Constanța, Blocul Național Sindical (confederație sindicală reprezentativă la nivel național, care are în componență aprox. 320.000 de membri de sindicat, lucrători din companii private și din sectorul public. BNS este alcătuit din 34 de federații profesionale ce reprezintă drepturile și interesele lucrătorilor din 17 sectoare de activitate) și Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa (confederație sindicală alcătuită din 41 de federații profesionale). 

UPDATE: ora 20.53 

Protestatarii au scandat mai multe lozinci anti-PSD în fața sediului PSD după care au plecat în marș, înapoi către Prefectura Constanța. 

UPDATE. ora 20.45

Protestatarii au ajuns la sediul PSD Constanța de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Aproximativ 1000 de persoane participă la acțiunea de protest de la Constanța, conform Jandarmeriei Constanța. 


UPDATE: ora 19.10

Protestatarii, aproximativ 700 de persoane, pornesc în marș pe străzile din municipiul Constanța. Aceștia parcurg bulevardul Ferdinand și se îndreaptă către sediul PSD Constanța, din zona Dacia. 

UPDATE. ora 18.45

La protest participă vreo 300 de protestatari. Reprezentanți ai grupului Rezist Constanța dar și reprezentanți ai partidelor din opoziție. La acțiunea de protest pentru prima dată participă și membri ai confederațiilor sindicale BNS și Cartel ALFA. Protestatarii sunt gălăgioși, au fluiere și vuvuzele. Niște tinerii scandează ”Mazăre și Nicușor în același dormitor!”

Protestatarii mai scandează:

Vrem justiție, nu corupție!
PSD, CIUMA ROȘIE!
DNA, să vină să va ia!
Nu vrem să fim o nație de hoti
Dragnea si ai lui trădătorii NEAMULUI!
Popor trădat de un condamnat!

Dragnea nu uita, asteptam si cartea ta!
Dragnea nu fii trist, La Jilava ai dentist.
Uniți, salvăm toată România!
Ole, o dorință sinceră, România liberă!
Dragnea nu uita România nu-i a ta!
Bucuresti, nu uita, Constanta-i de partea ta!
ALDE si PSD aceeași mizerie!
ATI REUSIT, NE-ATI UNIT!
VREM JUSTIȚIE, nu corupție!”

UPDATE: ora 18.38

Pe platoul din fața Prefecturii Constanța sunt aproximativ 150 de persoane care protestează. 

UPDATE. ora 18.22

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat pe platoul din fața Prefecturii Constanța și participă la protest.  

UPDATE. ora 18.10

Aproximativ 50 de persoane s-au adunat pe platoul din fața Prefecturii Constanța și protestează. 

UPDATE. ora 18.00

La ora 18.00 în fața Prefecturii Constanța se aflau aproximativ 20 de persoane. 

Imagini live pe: Facebook ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii