Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare face parcuri electorale

ro

24 Jan, 2008 00:00 1890 Marime text
Atasamente: 1201119636.pdf
1201119636.jpg

Prezentata ca o initiativa mareata a Primariei Constanta, menita sa atraga alegatorii, reabilitarea parcurilor va scoate din vistieria Consiliului Local aproximativ 9 milioane de lei * Adica, daca vorbim de lei vechi, in jur de 90 de miliarde

Buna afacere, daca stam sa ne gandim ca cele cinci parcuri care sunt propuse pentru "reabilitarea si extinderea spatiilor verzi" vor pica, fara doar si poate, in spatele firmei Pomacost, condusa de varul edilului Radu Mazare, Basarab Popa. Societatea ar trebui, in mod normal, sa se ocupe si de salubrizarea parcurilor constantene, insa, treaba nu merge asa cum ar trebui si, in loc de iarba, in acele locuri troneaza gunoaiele. Oricum, varul Basarab a mai beneficiat in 2007 de niste contracte grase cu Primaria, printre care si cel de furnizare de material dendrologic, pentru parcuri, in valoare de peste opt miliarde de lei. Preturile pe care Pomacost le practica nu sunt tocmai cele mai mici de pe piata, insa, daca nepotism nu este... nimic nu este. Revenind la noul proiect ce vizeaza parcurile de la Far, Casa de Cultura, Tomis I, Gara, dar si faleza Cazinoului, acesta va fi supus aprobarii consilierilor locali in sedinta care va avea loc maine. Si, fara doar si poate va trece. Primarul Mazare a vrut sa lase de inteles ca initiativa apartine in totalitate alesilor locali si ca este un lucru extraordinar pentru oras. Asa o fi, numai ca documentatia depusa la Agentia pentru Protectia Mediului Constanta ne arata faptul ca "reinvierea" parcurilor este impusa prin Programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati, mai precis prin OUG 59 din 20 iunie anul trecut. Actele depuse la APM mai spun ca "degradarea spatiilor verzi de pe teritoriul municipiului Constanta este cauzata de distrugerea acestora ca urmare a dezvoltarii activitatii economice si sociale" si, din aceasta cauza, "se impune realizarea unor lucrari necesare de reabilitare a spatiilor verzi, a parcurilor si promenadelor din municipiul Constanta".

Spatii verzi macelarite

Scopul declarat al actiunii este "imbunatatirea factorilor de mediu si a calitatii vietii". Toate cele cinci studii de fezabilitate ne arata ca se vor realiza spatii verzi, scuaruri, parcuri si locuri de joaca pentru ca "in prezent, municipiul Constanta beneficiaza de cateva scuaruri si parcuri, dar insuficiente pentru numarul de locuitori". Ceea ce au omis alesii, dar in special Radu Mazare, sa prezinte oamenilor sunt locurile verzi care au fost date, fara urma de remuscare, pentru a fi transformate in santiere. Si asa, pe putinele locuri cu iarba din Constanta au inceput sa apara constructii, dintre cele mai inalte. Exemple nu ar fi putine: blocurile de pe bulevardul Tomis, din dreptul blocului A3 sau cele de 13 etaje care se vor ridica in fata blocului A2. De asemenea, in ultima sedinta de Consiliu Local de anul trecut, alesii au aprobat construirea unui imobil de cinci etaje pe scuarul din fata capului de linie RATC, din zona Pescarie. Ca sa nu mai luam in discutie bisericile din parcul de la Gara si cel de la Casa de Cultura. Tocmai doua dintre locatiile... "reabilitate si extinse".

Eminescu, "un tot unitar" cu teii

Studiul pentru faleza Cazinoului, realizat de SC CMD Design Proiect SRL Bucuresti ne arata ca lucrarea se va executa in 55 de zile lucratoare si va costa 1.110.246,40 lei. In limbajul de lemn al celor care au incropit aceasta lucrare ni se explica faptul ca "amenajarea teritoriului se va face prin gandirea judicioasa a urbanismului". Se va intineri materialul dendrologic, dar si cel vegetal, se vor dezvolta sisteme de iluminare, dar si unul de "udare ". Cea mai mare realizare este prezentata ca fiind ingrijirea statuii lui Eminescu. "Statuia va fi profilata pe un masiv de arbori (Tilia - n.r. tei), arbore ce face un tot unitar cu poetul-national. Statuia va fi puternic marcata printr-un aliniament de tei, la umbra carora se vor amplasa bancute din lemn", se arata in documentatia depusa la Mediu. Pe faleza se vor monta si trei toalete ecologice provizorii, iar beneficiarul, mai precis Primaria, va fi obligat sa asigure paza obiectivului 24 de ore din 24, pentru a evita furturile de utilaje, materiale si plante, pe toata perioada desfasurarii lucrarilor. Peisagistul Cosmin Coman, cel care a intocmit documentatia a propus plantarea mai multor specii de arbori, cum ar fi tei, platan, castan, stejar, dar si a mai multor tipuri de arbusti. Faleza are o suprafata totala de 14.100 mp, din care vor fi reabilitati numai 6.593 mp.

Oras intrat in "degradare biologica"

Aceeasi firma, CMD Design Proiect SRL Bucuresti, a intocmit studiul si pentru parcul din cartierul Tomis I. Aceleasi proiecte, aceleasi specii de arbori, totul pare tras la indigo. Valoarea investitiei este estimata la 4.085.874,68 lei, iar perioada de executie este de 110 zile lucratoare, din suprafata totala de 91.000 mp vor fi reabilitati 45.000 mp, zona intrata in "degradare biologica". Parcul de la Casa de Cultura va fi reamenajat dupa un proiect intocmit de SC Aster Consulting SRL Bucuresti. "O parte dintre lucrari se vor desfasura pe spatiul verde aferent Colegiului National de Arte si spatiul de joaca Tara Piticilor de langa Aleea Nalbei", se arata in documente. Se urmareste regazonarea, reabilitarea spatiilor verzi, dotarea cu mobilier de parc, toalete ecologice, cosuri de gunoi, locuri de joaca, dar si refacerea sistemului de iluminare si al aleilor pietonale. Din suprafata totala de 34.000 de metri patrati, se vor cosmetiza 37.000 mp, din care 4412 mp sunt degradate si vor fi reamenajate. Parcurile de la Gara si de la Far vor fi refacute cu 3.402.850 de lei, in aproximativ trei luni (martie, aprilie, mai). Din suprafata totala de 9350 mp vor fi reamenajate spatii verzi de 5440 de metri patrati.

Standarde... beton

Conform cerintelor Uniunii Europene, statele membre sunt obligate sa asigure minim 12 metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor. Cele mai vechi tari din UE au intre 15 si 30 de membri patrati, insa, romanii, in general, si Constanta, in special, nu se apropie deloc de standardul impus. Uniunea ne recomanda sa avem cam 20 de metri patrati pe locuitor, pentru a avea un trai normal. Ba mai mult, "statul recunoaste dreptul fiecarei persoane fizice la un mediu sanatos, accesul liber pentru recreere in spatiile verzi proprietate publica, dreptul de a contribui la amenajarea spatiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori si arbusti in conditiile respectarii prevederilor legale in vigoare". Din pacate, in Constanta nu se mai contribuie la crearea "spatiilor verzi" decat cu betoane.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii