Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Slujba Vecerniei pentru începutul Postului Mare, oficiată de IPS Teodosie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța

ro

28 Feb, 2020 17:00 2921 Marime text
Luni, 2 martie, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare.

El a fost rânduit de către Biserică atât pentru pregătirea celor care primeau Botezul creştin de Paşti, cât și ca mijloc de sporire duhovnicească a credincioşilor, pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului.

Totodată, aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de către Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi sau Patruzecime.

Postul Mare este cel mai lung, cel mai aspru şi cel mai important dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Sfinţii Părinţi consideră că are origine apostolică; de la sfârşitul secolului al III-lea, postul a fost împărţit în două perioade distincte: cel al Păresimilor sau prepascal (până la Duminica Floriilor) şi Postul Paştilor sau pascal (din Duminica Floriilor până la Înviere – Săptămâna Patimilor). Astfel, durata totală de postire este de 48 de zile.

În Postul Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă la peşte de Buna Vestire (25 martie) şi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile – 12 aprilie).

Duminică, 1 martie, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei pentru începutul Postului Mare, cu rugăciunile de iertare, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
 
Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul, autorul canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu a devenit monah în ordinul „Frăţia Sf. Mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi „Ierusalimiteanul”.

Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una dintre slujbele importante din perioada Postului Sfintelor Paşti; este un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivire și iertare de la Dumnezeu.

Sfântul Andrei Criteanul a murit în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. Mormântul său se află în localitatea Eresos, din insula Lesbos.

În prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Ierarhul Tomisului va oficia Canonul cel Mare, începând cu ora 17.00.
 
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

A fost redactată de către Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.) și este oficiată doar în perioada Postului Mare, de luni până vineri (în afara zilelor notate în calendar drept aliturgice).

Această Liturghie este o Vecernie ce cuprinde rugăciuni de pregătire și de primire a Sfintei Împărtășanii de către credincioși. Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneț (Sfântul Trup) este sfințit în duminica anterioară oficierii Liturghiei. În timpul acestei slujbe nu se face pomenirea morților, de aceea rugăciunile pentru cei răposați sunt făcute în fiecare sâmbătă a Postului Mare.

Miercuri, 4 martie, și vineri, 6 martie, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii