Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Silozuri de colectare şi depozitare cereale, în comuna Lumina. Cambela Prod SRL a primit răspuns de la agenţia de mediu

ro

15 May, 2020 00:00 7662 Marime text

Societatea Cambela Prod SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul tehnic al proiectului „Construire silozuri pentru cereale“, obiective care urmează a fi amplasate în localitatea Lumina, pe şoseaua Tulcei.


Ulterior, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a anunţat publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare că nu este necesara efectuarea evaluarii impactului asupra mediului proiectul „Construire silozuri de colectare, depozitare şi condiţionare“, propus a fi amplasat în comuna Lumina, Şoseua Tulcei, nr. 147. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanţa, în zilele de luni - joi, între orele 8.00-16.30, vineri, intre orele 8.00-14.00. Comentariile, observaţiile şi propunerile publicului interesat se pot înainta la Agenţia pentru Protectia Mediului Constanţa.


Terenul propus pentru realizarea investiţiei este situat în nord-vestul localităţii Lumina, pe partea stângă a DN 22 Constanţa-Tulcea, într-o zonă inclusă în intravilanul comunei, şi aparţine investitorului. Suprafaţa terenului este de 11.700 mp, conform contractelor de vânzare-cumpărare. Potrivit memoriului depus, vor fi construite cinci silozuri pentru cereale, împreună cu instalaţiile aferente: siloz tampon, cheson, copertină peste spaţiu descărcare cereale. De asemenea, vor fi amenajate drumuri, platforme şi spaţii verzi. Cele cinci silozuri vor fi compuse din cameră automatizare, sistem de ventilare, unitate de curăţare, unitate de uscare, celulă de stocare, sistem de încărcare şi sistem de transport, alcătuit din elevatoare, transportatoare şi şnecuri de golire. Silozurile sunt construcţii metalice circulare de 2.500 de tone fiecare, cu diametru de 17,34 de metri şi înălţime de 20 de metri. Toate silozurile sunt dotate cu pasarele şi suport pasarele, scări de acces la acoperiş, trapă şi poartă de vizitare, sistem monitorizare temperatură şi sistem de aerare, conducte cereale şi structură susţinere platformă vizitare capere elevatoare. Pentru circulaţia automobilelor, vor fi amenajate platforme de manevră.
 

Din datele Registrului Comerţului

Înființată în anul 2000, Cambela Prod SRL are sediul social în comuna Stejaru, județul Tulcea. Capitalul social subscris, de 10.000.000 lei, integral vărsat, este compus din 100.000 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 100 lei. Bela Tănase este asociat unic și administrator al firmei, care se ocupă de comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. În anul fiscal 2016, societatea cu 95 de salariați a raportat un profit de 7.803.994 lei și o cifră de afaceri de 284.775.452 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu 98 de salariați a înregistrat un profit de 8.627.969 lei și o cifră de afaceri de 279.390.416 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: 105 salariați, un profit de 6.907.280 lei și o cifră de afaceri de 301.953.102 lei.


Citeşte şi:

De la fabricarea betonului, la afaceri cu cereale Cambela Prod SRL construieşte cinci silozuri în Lumina

Autorizaţia de construire pentru proiectul imobiliar al celor de la Cambela Prod de pe bulevardul Lăpuşneanu rămâne suspendată

Imobilul de opt etaje ridicat de Cambela Prod pe șoseaua Mangaliei din Constanța crește pe verticală


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii