Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Frigioi, la ceas aniversar Sfârşit de săptămână în sărbătoare pentru primarul comunei Crucea

ro

20 Jul, 2015 00:00 2267 Marime text
Unul dintre primarii cei mai iubiţi şi respectaţi de comunitatea locală, Gheorghe Frigioi, şi-a sărbătorit, sâmbătă, ziua de naştere alături de cei dragi. Născut în localitatea Rahmanu, din judeţul Tulcea, în 18 iulie 1954, primarul a fost „adoptat“ şi primit cu braţele deschise de către locuitorii comunei Crucea, care l-au ales în fruntea administraţiei publice locale încă din anul 2000. Deşi s-a născut în partea de nord a Dobrogei, sărbătoritul zilei a ales să se stabilească la Crucea, unde a câştigat încrederea oamenilor cu mult timp înainte de a lua decizia să candideze pentru funcţia de primar, devenind cunoscut localnicilor mai întâi ca învăţător. Din anul 1974 până în anul Revoluţiei, 1989, el a fost învăţător la şcoala din Stupina, iar mai apoi, până în anul 2000, a predat la şcoala din Crucea. În prezent se poate mândri că a contribuit, ca dascăl, la forma mai multor generaţii de elevi, unii dintre aceia devenindu-i, în timp, chiar colegi în Primărie. Vocaţia de dascăl a gospodarului-şef se vede în aproape tot ceea ce întreprinde. Tocmai de aceea, prezentul şi viitorul copiilor comunei sunt lucruri pentru care se zbate constant, copiii beneficiind lunar de activităţi recreative şi interactive, activităţi la care cei mai mulţi copii de la sate nu au acces. Şi, tot pentru viitorul copiilor, primarul a depus eforturi serioase pentru a-şi vedea pus în aplicare un proiect de suflet: acela de a le oferi celor mici o grădiniţă nouă şi modernă la Crucea. Lucrările de la această construcţie vor fi finalizate anul acesta. Tot anul acesta va fi finalizat şi proiectul care constă în extinderea şi reabilitarea sediului Primăriei.

Sărbătoritul zilei a terminat cursurile Facultăţii de Drept, este căsătorit şi are o fată, de care este foarte mândru. Primarul Gheorghe Frigioi a ales să candideze şi pentru a patra oară cu gândul de a duce la bun sfârşit proiectele începute şi în acelaşi timp şi-a propus iniţierea altora noi, care deja au început „să se mişte“, precum centrul de informare turistică, turbina eoliană sau o staţie de biogaz, care vor eficientiza costurile bugetare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii