Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se ridică un after-school la Independența, județul Constanța. Costuri și unde va fi amplasat (document)

ro

25 May, 2020 00:00 2207 Marime text
  • Copiii din comuna Independența vor beneficia de un after-school nou
  • Două grupe de copii vor putea învăța simultan
Primăria comunei Independența organizează o licitație pentru atribuirea unui contract aferent execuției lucrărilor de construcție after-school în cadrul proiectului „Construire after-school în localitatea Independența, județul Constanța”.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 iunie 2020, iar valoarea estimată a achiziției este 638.678,71 lei. Obiectul principal al contractului îl constituie execuția lucrărilor de construire a unui after-school, o clădire cu regim de înălțare Parter, cu o suprafață construită la sol de 253,15 mp, și o suprafață desfășurată totală de 253,15 mp, în strictă conformitate cu documentaţia de proiectare publicată în SEAP.

Noua unitate de învățământ dispune de două spații multifuncționale dotate pentru două grup de copii, împreună cu spații administrativve și anexe cel e deservesc. Forma în plan a construcției se dezvoltă pe o dispunere în formă de „L” cu spațiile tehnice și administrative pe latura de nord-vest, și cele două săli multifuncționale pe laturile de sud-est și sud-vest. Amplasamentul obiectivului este situad în strada Casariei, nr. 19, localitatea Independența și este proprietatea UAT Comuna Independența.
 

Despre licitație

Departajarea se va face exclusiv în funcție de preț și nu prin cuantificarea altor elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici. În vederea departajării ofertelor autoritatea contractantă va solicita depunerea în SEAP a unor noi oferte financiare. În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, datorită faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră sau în împosibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci acesta are dreptul să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi, în condiţiile în care acesta există şi este admisibilă. În caz contrar, procedura de atribuire se anulează.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii