Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare deschisă a Sindicatului Profesional al Transportatorilor şi Activitătilor Conexe din cadrul CT BUS Constanţa (document)

ro

25 Jun, 2021 15:21 3125 Marime text
Sindicatul Profesional al Transportatorilor şi Activitătilor Conexe din cadrul CT BUS Constanţa a trimis primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac și Consiliului Local al Municipiului Constanța o scrisoare deschisă prin care prezintă neajunsurile, precum şi situaţia socială a angajaţilor CT BUS.
 

„Subsemnatul Gheorghe Radu-Bogdan, în calitate de preşedinte al Sindicatului Profesional al Transportatorilor şi Activitătilor Conexe din cadrul CT BUS Constanţa, prin prezenta, încerc să vă transmit o parte din sentirnentele, stările emoţionale, neajunsurile şi supărările, precum şi situaţia socială a angajaţilor CT BUS. Această societate, care execută un serviciu foarte important pentru municipiul Constanţa şi nu numai, a fost supusă de-a lungul anilor multor încercări de transformare şi chiar desfiinţare. Edilii urbei trebuie să înţeleagă că CT BUS este imaginea oraşului, iar noi, şoferii, ne trezim la 03.30 pentru tura de dimineaţă, iar după tura a doua ajungem acasă şi la ora 01.00, practic, noi fiind cei care deschidem şi închidem oraşul. Noi transportăm bătrâni, copii, oameni care merg la serviciu, şi da, noi, şoferii, răspundem de viaţa a mii de oameni pe care-i transportăm zilnic, deşi nu de puţine ori avem de-a face cu persoane recalcitrante, expunându-ne astfel la numeroase riscuri. Nu de puţine ori suntem apostrofaţi pe motiv că a întârziat autobuzul (deşi principala cauză este traficul din oraş), pe motiv că e prea cald, că e prea frig, sau de ce nu dăm drumul la aerul condiţionat (acest lucru fiind interzis ca măsură de prevenire a contaminării cu virusul Covid-19)“ – se arată în scrisoarea deschisă către primarul Vergil Chițac.

 
Sindicaliștii invită oficialii să stea o zi întreagă alături de șoferi pentru a vedea în ce condiții își desfășoară activitatea.
 

„Pentru a înţelege munca unui şofer, adresez invitaţia unui consilier, unuia dintre viceprimari sau chiar donmnului primar, să stea alături de şofer, în cabină, pentru o zi de muncă, pentru a putea constata cu ce greutăţi se confruntă acesta, să vadă cum şoferii mănâncă de multe ori din mers, neavând pauză de masă nici măcar la un program de 12 ore, sau ce înseamnă să meargă la toaletă doar de 3-4 ori în cele 12 ore. Domnilor, vi s-a întâmplat vreodată să vă abțineţi să vă satisfaceţi nevoile fiziologice o perioadă considerabilă de timp? În mod evident, cunoaşteţi faptul că, pentru conducătorii auto, orice moment de neatenţie contează, o greşeală putând cauza pagube materiale imense şi chiar victime, dar şi că, în special, în cazul transportului de persoane, riscul producerii unor tragedii este permanent, existând nenumărate situatii cărora şoferii CT BUS sunt nevolţi constant să le facă faţă. Un alt motiv de stres pentru şoferi este şi acela că foarte mulţi participanti la trafic nu respectă regulile dc circulaţie şi de multe ori şicanează şoferii CT BUS, existând riscul de a afecta siguranţa transportului şi chiar integritatea pasagerilor. Vă aduc la cunoştinţă şi faptul că în cadrul CT BUS există şoferi care au avut de plătit daune în urma unor coliziuni/accidente produse nu neapărat din vina acestora, dar trebuie avut în vedere faptul că, de multe ori, conjuncturile nefericite au apărut din cauze de natura celor iterate mai sus, fiind nenumărate posibilităţile ca un şofer să fie pus în situaţii periculoase (participanţi la trafic indisciplinali, traficul rutier care în ultima vreme a devenit aproape imposibil, etc.)“ – continuă sindicaliștii.

 

Trebuie sa ştiţi că noi, în mod constant, transportăm bătrâne care abia stau în picioare care la cea mai mică frână pot să cadă, în aceste situaţii şoferul fiind cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, de aici apărând o serie de multe alte probleme pentru cel în cauză. Conducătorul auto e singura categorie profesională căreia îi este contorizată (prin GPS) la secundă activitatea, timpul efectiv de muncă depăşind 90% din timpul în care şoferul este prezent la program, neavând prevăzută pauză de masă, deşi acest drept decurge din lege şi ţine în cele din urmă de ocrotirea sănătății lucrătorilor. Nu vă ascund faptul că, din cauza stresului şi a condiţiilor de muncă deosebit de grele, care decurg din cele mai sus relatate, foarte mulţi colegi au decedat înainte de pensionare sau imediat după pensionare. Aveţi cunoştinţă despre faptul că sunt trasee care au graficul de aproape 2 ore şi pentru orice întârziere şoferii sunt puşi în situaţia de a relaţiona cu călători nemulţumiți sau chiar sunt sancţionaţi, deşi nu au o vină personală? Aveţi cunoştinţă despre faptul că noi, şoferii, de multe ori conducem cu anumite probleme de sănătate (dureri de cap, dureri de măsea, dureri de stomac etc.) neavând posibilitatea să ne retragem de pe traseu sau să fim inlocuiţi? Aveţi cunoştinţă despre faptul că noi, şoferii, nu avem parte de o salarizare decentă şi proporţională cu munca prestată, care să compenseze stresul constant? Aveţi cunoştinţă despre faptul că nouă, şoferilor CT BUS, nu ni se asigură plata reală a orelor de muncă suplimentară care depăşesc norma lunară şi nici plata orelor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică sau în zilele de sărbători legale? Pe lângă şoferi, şi celelalte categorii de personal din CT BUS, respectiv mecanici, dispeceri, casiere, împiegaţi şi controlori au în mare acelaşi gen de probleme legate de trezirea la ore matinale şi lipsa dotărilor şi utilajelor conforme, la care se adaugă starea de stres permanent a dispecerilor care, din cauza faptului că şoferii lucrează fără pauză datorită traficului, de multe ori ajung cu aceştia la conflict“ – au mai precizta sindicaliștii.

 
Șoferii CT BUS susțin că că munca pe care o depun zi de zi nu este răsplătită financiar la adevărata valoare.
 

„Domnule primar, domnilor consilieri, noi angajaţii CT BUS am lucrat ani de zile pentru salariul minim, în condiţii degradante, cu autobuze învechite, cu un primar (Radu Mazăre) care a permis concurenţa neloială şi care ne-a ţinut ani de zile cu salarii şi în condiţii mizere. Nu negăm faptul că, în ultimii ani, am beneficiat de măriri salariale care ne-au apropiat de nivelul de salarizare practicat în restul oraşelor mari ale ţării, dar considerăm că munca noastră încă nu este plătită la adevărata ei valoare, iar acest drum către normalitate se pare că, din păcate se va închide dacă nu se iau măsuri prin care noi, angajaţii productivi din cadrul CT BUS să avem satisfacţia remunerării muncii prestate. Noi, angajaţii CT BUS, ne facem datoria cu cea mai mare răspundere, muncim vara în căldură de 30-40°C, fără aer condiţionat, iarna în frig, muncim pe ploaie, pe ninsoare, muncim la orice oră, inclusiv în weekend-uri sau sărbători legale şi nu cerem decât să ne sprijiniţi ca şi munca pe care o prestăm să fie remunerată şi să avem condiţii optime pentru a ne îndeplini indatoririle. Toate aceste situaţii cu care ne confruntăm zilnic sunt completate de o atitudine potrivnică atât din partea Consiliului de administraţie al CT BUS, cât şi din partea unui grup din Consiliul Local, care în loc să uşureze munca conducătorilor auto, instituie constant restricţii şi obligaţii la adresa acestora, iar de multe ori hotărârile ce privesc activitatea noastră sunt adoptate fără a consulta angajaţii sau sindicatele, deşi Legea 467/2006 instituie obligatii în acest sens.  Domnule primar, domnilor consilieri trebuie să aveţi în vedere că asemenea atitudine este de natură să producă nemulţumire şi o stare generală de iritare a angajaţilor! Vreau să menţionez că noi, angajaţii din transportul public local din municipiul Constanţa, am rezistat ani de zile cu salarii mizere, majoritatea angajaţilor CT BUS având un nivel de viaţă precar, mai ales cei vechi, care în definitiv au rămas fideli RATC/CT BUS. Angajaţii CT BUS, mai ales cei cu vechime, ne-am săturat de sloganul „mai aveţi răbdare". Păi câtă răbdare să mai avem? Ne-am săturat să auzim că „avem datorii de la ceilalţi", datorii pentru care, în final, nu răspunde nimeni şi nu au fost generate din vina noastră. Noi, angajaţii, ne facem treaba cu răspundere şi profesionalism şi marea majoritate nici măcar nu primeşte plata corespunzătoare pentru munca efectiv prestată. Domnule primar, domnilor consilieri, de ce în alte oraşe se poate mult mai bine? Prin această scrisoare, dorim să atragem atenţia că noi, angajaţii CT BUS, suntem conştienţi că avem obligaţii şi sarcini de serviciu pe care le îndeplinim în condiţiile relatate, dar avem şi drepturi şi nu vrem decât ca aceste drepturi să ni se acorde în funcţie de stres, riscuri şi responsabilităţi. Nu vrem decât să fim plătiţi pentru munca prestată şi să fim trataţi cu onoare şi respect, ca nişte oameni cu drepturi şi cu nevoi, nu doar ca nişte maşhiării care trebuie să funcţioneze şi să reziste în orice condiţii!“ – se mai arată în scrisoarea deschisă.

 
Liderii Sindicatului Profesional al Transportatorilor şi Activitătilor Conexe din cadrul CT BUS Constanţa mai transmit că nu vor decât să fie trataţi cu respect şi să aibă o bună colaborare cu autorităţile şi conducerea unităţii.
 

„Pe noi, angajaţii CT BUS, nu ne interesează că, de fiecare dată când se schimbă conducerea societăţii sau structura politică a Consiliului local, ni se comunică faptul că „ăia care au plecat sunt de vină şi este deficit" sau că „nu sunt bani, că ăia care au plecat au fraudat", etc., pentru că, dacă ar fi adevărat, persoanele vinovate trebuie să răspundă şi nu noi trebuie să plătim pentru greşelile lor. În ultimul an, CT BUS a fost supusă unui şir de hotărâri ale Consiliului local, ale Consiliului de administraţie şi ale conducerii executive, prin care au fost restrânse drastic posibilitălile de acordare a unor creşteri salariale, prin scăderea în mai multe rânduri a preţului/km, prin tăierea profitului de la 4,5% la 0,5%, prin menţinerea nejustificată a preţului biletelor şi abonamentelor la cel mai mic nivel din ţară şi chiar prin alocarea unui buget de austeritate, în contextul în care oraşul Constanţa a avut cel mai mare buget din ultimii 20 de ani. Domnule primar, domnilor consilieri, va rog să reţineţi că toate acestea au adus angajaţii CT BUS într-o vădită stare de nemulțumire, care s-a accentuat cu precădere în ultimii doi ani în care contractul colectiv de muncă nu a mai fost negociat, iar inflaţia a crescut într-un ritm alert, pe fondul creşterii consistente a preţurilor alimentelor şi al vă transmit prezenta scrisoare deschisă pentru că actuala conducere a CT BUS preferă să nu se implice pentru a îndrepta anumite greşeli de organizare, iar în lipsa unei bune gestionări, angajaţii trebuie să ia, în situaţii limită, hotărâri care de multe ori le depăşesc competenţele şi orice greşeală poate avea consecinţe nefaste. Considerăm că nu este treaba noastră să asigurăm managementul CT BUS in final, vreau să se înţeleagă că noi, angajaţii, nu facem politică şi nu ne interesează culoarea politică a conducerii oraşului ori a CT BUS, nu vrem decât să fim trataţi cu respect şi să avem o bună colaborare cu autorităţile şi conducerea unităţii, iar pe această cale vă solicităm să vă aplecaţi şi asupra nevoilor noastre, reţinând ca nu dorim decât să ne fie acordate drepturile ce ni se cuvin în raport cu munca prestată“ – au mai transmis sindicaliștii.

 În Secțiunea Document puteți consulta scrisoarea deschisă a sindicaliștilor din CT Bus. 
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii