Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SCJU Constanța, despre starea polițistului înjunghiat la Eforie Nord (video)

ro

27 Jan, 2021 13:23 2678 Marime text
  • Polițistul înjunghiat, ieri, 26 ianaurie în Eforie Nord, este , în aceste momente, stabil, conștient și colaborant, a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi. 
În cursul serii trecute, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o strada din localitatea Eforie Nord, un bărbat s-ar manifesta violent și ar fi recalcitrant.

La fața locului s-a deplasat un echipaj format din 2 polițiști, care a încercat să îl legitimeze pe bărbatul în cauză. Acesta a refuzat, devenind violent și agitat, moment în care polițiștii au procedat la imobilizare. Pentru a-și asigura scăparea, bărbatul a scos o armă albă (cuțit), cu care l-a înjunghiat pe unul dintre polițiști, ulterior fugind.

 Pacientul a fost adus aseara la secția de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean Constanța, în jurul orelor 22.00. A fost preluat imediat de către echipele medicale, a fost investigat. În momentul de față este stabil, conștient si colaborant ., a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.


Oficial de la IPJ Constanța

În cursul serii trecute, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o strada din localitatea Eforie Nord, un bărbat s-ar manifesta violent și ar fi recalcitrant.

La fața locului s-a deplasat un echipaj format din 2 polițiști, care a încercat să îl legitimeze pe bărbatul în cauză. Acesta a refuzat, devenind violent și agitat, moment în care polițiștii au procedat la imobilizare. Pentru a-și asigura scăparea, bărbatul a scos o armă albă (cuțit), cu care l-a înjunghiat pe unul dintre polițiști, ulterior fugind.

Cei doi agenți de poliție au plecat în urmărirea acestuia, iar unul a tras două focuri de avertisment în plan vertical. Imediat, au fost mobilizați zeci de polițiști, care au început căutările pentru depistarea bărbatului. În scurt timp de la eveniment, acesta a fost depistat pe faleza din localitatea Eforie Nord de către un alt polițist. La vederea patrulei, bărbatul a reacționat din nou violent, încercând să îl lovească pe polițist cu o șurubelniță.

Acesta a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul Poliției stațiunii Eforie, pentru audieri.

Precizăm faptul că polițistul rănit a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la acest moment fiind conștient și stabil. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, dosarul fiind instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța., a transmis IPJ Constanța.

Citește și: Polițist înjunghiat la Eforie Nord. Ultimele detalii de la IPJ Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii