Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbări la nivelul ministerului condus de Sevil Shhaideh publicate în Monitorul Oficial. Ce numiri în funcţie au avut loc

ro

03 Jul, 2017 21:23 2025 Marime text
În Monitorul Oficial din data de 3 iulie 2017 au fost publicate mai multe decizii ale primului ministru, Mihai Tudose. Mare parte dintre acestea au legătură cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, condus de constănţeanca Sevil Shhaideh. 

Astfel, a fost publicată decizia privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare de către Marius Iulian Carabulea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Economiei şi numirea acestuia în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu al primului-ministru.

O altă decizie publicată este cea de încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare de către Nicolae Radu Chiurtu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi numirea acestuia în funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar de stat al Ministerului Economiei.

În Monitorul Oficial au fost publicate şi deciziile de numire în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a lui Marcel Alexandru Stoica, a Sirmei Caraman, a lui Ciprian Lucian Roşca şi a lui Virgil Alin Chirilă.

Tot la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene au fost numiţi în funcţia de subsecretar de stat Angel Gheorghiu şi Adriana Mihaela Udroiu.

Prin decizie a primului ministru a fost numită, cu caracter temporar, în funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar adjunct al la Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Iuliana Camelia Coporan. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii