Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:33 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvatorii în alertă! Explozie urmată de incendiu la parterul unui bloc cu 10 etaje

ro

31 May, 2020 18:29 2563 Marime text
  • O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi.
  • În urma incendiului au ars bunurile din bucătărie şi au fost deteriorate şi cele două camere. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje situat pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Iaşi, scrie agerpres.ro.

Potrivit reprezentanţilor ISU Iaşi, din informaţiile celor care au sunat la 112, sunt două persoane afectate de explozie.

"În urma exploziei la UPU au fost aduse două persoane. Cel mai grav este un bărbat în vârstă de 50 de ani, care prezenta arsuri pe 7% din faţă şi mâini, intoxicaţie cu fum. El a fost adus conştient, în şoc post traumatic. A fost preluat de un echipaj SMURD. Cealaltă victimă, o femeie de 76 de ani, prezenta leziuni minore la nivelul uneia dintre mâini. Ea a suferit un atac de panică. Este îngrijită de un echipaj de prim-ajutor", a declarat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

La faţa locului s-au deplasat şi o autospecială de transport victime multiple şi trei autospeciale de stingere cu spumă.

"În urma incendiului au ars bunurile din bucătărie şi au fost deteriorate şi cele două camere. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Cauza probabilă de producere a exploziei este în curs de stabilire", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Bolohan.

În zonă s-au deplasat şi echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi ale Poliţiei Locale.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii