Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvatorii au aşteptat trei ore să fie deblocat drumul Femeia care a murit în ambulanţă pe drum către Constanţa nu declarase sarcina

ro

29 Dec, 2014 19:24 2205 Marime text
O gravidă de 37 de ani a decedat în ambulanţă în drum spre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. Directorul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, Dumitru Vâlcu, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că femeia a intrat în  stop cardiac la jumătatea distanţei dintre Tulcea şi Constanţa, în apropierea localităţii Cogealac. „A fost solicitat şi ajutorul SMURD, care a venit la timp, însă manevrele de resusciatre aplicate nu au avut succes“, a explicat şeful SAJ Tulcea.

El a precizat că femeia era o „gravidă indisciplinată, care nu fusese luată în evidenţă ca având o sarcină“. Anterior aceasta ar fi avut o sarcină gemelară, copii nu au reuşit să supravieţuiască.

Potrivit directorului Dumitru Vâlcu, Medicii au decis ca femeia să fie transportată la spitalul de urgenţă din Constanţa întrucât drumul către cel din Tulcea era blocat. Ambulanţa sericiului judeţean Tulcea s-a întâlnit pe drum cu o ambulanţă de la Constanţa care transporta o altă gravidă cu o sarcină ajunsă la termen.

Potrivit directorului Vâlcu, femeii, care era din localitatea Ostrov, judeţul Tulcea, i s-a făcut rău luni dimineaţă şi a ost adusă a la dispensarul din localitate, de unde a fost preluată de o ambulanţă cu o asistentă, autosanitara plecând  în jurul orei 12.00 către Spitalul judeţean Tulcea, însă şoseaua era blocată în acel moment. După aproximativ trei ore în care drumul nu a fost deblocat,  ambulanţa s-a îndreptat către Constanţa, drumurile de acces către Spitalul Judeţean fiind libere, a explicat Vâlcu.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, într-o intervenţie televizată, că femeia nu a mai putut fi salvată, deşi în sprijinul ambulanţei a fost trimis şi un echipaj SMURD de la Constanţa cre a încercat în zadar să o resusciteze pe femeie.

Potrivit lui Dumitru Vâlcu, decesul femeii a fost declarat în jurul orei 18.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii