Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a încheiat Competiţia „Subofiţerul / Soldatul Anului 2017”- etapa pe Forţele Terestre Române. Cine este câștigător de la Constanța

ro

11 Nov, 2017 01:36 7749 Marime text
În săptămâna care se încheie, între 6 și 10 noiembrie, a avut loc, în garnizoana Piteşti, Competiţia „Subofiţerul/Soldatul Anului 2017”, etapa pe Forţele Terestre Române.
 
Competiția are drept scop identificarea, recompensarea şi promovarea celor mai bine pregătiţi subofiţeri şi soldaţi profesionişti.  
Evenimentul, organizat la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri “Basarab I” a avut două secţiuni: soldaţi şi gradaţi profesionişti, respectiv maiştri militari şi subofiţeri.

Participanții şi-au demonstrat abilităţile pe parcursul celor patru zile la următoarele probe: pregătire militară generală, tragere la precizie cu armamentul din dotare, educaţie fizică militară, limba engleză şi proba de prezentare în faţa unei comisii formată din subofiţerii de comandă de unităţile participante la competiţie.

Proba practică a constat în parcurgerea unui „circuit de ateliere practice”, în care concurenţii au fost evaluaţi la instrucţia specifică armelor (topografie militară, comunicaţii şi informatică, apărare CBRN, geniu/EOD, instrucţie sanitară şi instrucţie de front).
Este de remarcat faptul că, datorită nivelului ridicat de pregătire şi a motivaţiei participanţilor, departajarea finală s-a realizat la diferenţe mici de punctaj.

În urma susţinerii probelor de concurs s-au stabilit următoarele clasamente:
Locul I la categoria „Subofiţerul anului 2017" a fost câştigat de sergent major Dorel Aranghel din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, locul II a revenit plutonierului major Marcel Coca din Batalionul 151 Infanterie „Războieni”, iar locul III a fost ocupat de plutonierul Marinel Tudorache din Regimentul 528 Cercetare Supraveghere „Vlad Ţepeş”.
 
Locul I la categoria „Soldatul anului 2017" a fost câştigat de caporal Mihail Gocan din Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, locul II a revenit fruntaşului Grigoraş Panţuş din Batalionul 81 LAROM „Maior Gheorghe Şonţu”, iar locul III a fost ocupat de fruntaş Andrei Cojocaru din Batalionul 341 Infanterie „Constanţa”.
 
Premiile au fost înmânate de către comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Dorin Blaiu, de către subofiţerul de comandă al Statului Major al Forţelor Terestre, plutonier adjutant principal Dorin Corneliu Buhoci, precum şi de către colonelul (r) Iulian Boeru, vicepreşedinte al Fundaţiei "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă", asociaţie care a acordat premiile băneşti.

Sursa text și foto: www.forter.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii