Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:56 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rominserv, partener în modernizarea reţelei de alimentare cu apă din Constanţa

ro

07 Mar, 2012 03:04 1097 Marime text

Rominserv, contractorul general al Grupului Rompetrol, va fi implicat în proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă menajeră şi canalizare din Constanţa, în urma unui parteneriat încheiat recent cu RAJA Constanţa - cel mai mare operator regional în domeniul alimentării populaţiei cu apă potabilă şi al epurării apelor uzate.

„Prin încheierea acestui parteneriat, Rominserv îşi confirmă poziţia şi prezenţa în domeniul infrastructurii hidroedilitare, valorificând experienţa dobândită în peste 10 ani de coordonare a proiectelor de investiţii în calitate de contractor general în cadrul Grupului Rompetrol, dar şi în cadrul altor ample lucrări", declară directorul general al Rominserv, Bogdan Oşlobeanu.

Cu o valoare totală de aproximativ 4 milioane USD, contractul a fost câştigat, în urma unei licitaţii publice, de către consorţiul coordonat de Rominserv şi format din Scim, Grup Romet şi Geomarco Construct. Acesta prevede reabilitarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi construirea a trei staţii noi de pompare a apelor menajere în zona Palazu, în termen de 18 luni.

Compania are în derulare şi alte contracte de construcţie/modernizare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în judeţele Prahova, Sălaj şi Vâlcea. Rominserv a finalizat cu succes proiecte de investiţii hidroedilitare în judeţele Prahova şi Iasi şi a coordonat reabilitarea şi modernizarea staţiei de epurare ce deserveşte rafinăria Petromidia şi oraşul Năvodari.

De asemenea, un alt proiect important al companiei este şi mentenanţa pentru o perioadă de doi ani a echipamentelor şi armăturilor la centrala termoelectrică de la Brazi, în urma unui contract cu o valoare estimată la 400.000 de dolari, cu Dalkia Termo Prahova.

Rominserv este contractorul general al Grupului Rompetrol, susţinând dezvoltarea operaţiunilor şi activităţilor acestuia de rafinare, marketing şi trading, dar şi în operaţiuni adiţionale - explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM etc.

În 2011, Rominserv a avut o cifră de afaceri de 225 de milioane USD, valoarea totală a proiectelor realizate în cei zece ani de activitate în cadrul Grupului Rompetrol fiind de peste 850 de milioane USD.

Ti-a placut articolul?

Comentarii