Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ROMATSA achiziţionează servicii de dezinsecţie şi dezinfecţie pentru aeroporturile din Constanţa şi Tulcea (document)

ro

03 Sep, 2018 00:00 2500 Marime text

RA ROMATSA - Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian organizează o licitaţie pentru achiziţionarea de servicii DDD (deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie) pentru obiectivele DSNAR Constanţa şi DSNA Tulcea.
 
Astfel, instituţia doreşte achiziţionarea serviciului de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie cu o valoare estimată de 16.000 de lei pentru localităţile Constanţa şi Tulcea, în condiţiile menţionate în caietul de sarcini.
 
Termenul de finalizare a contractului este 31 decembrie 2018, potrivit caietului de sarcini. Serviciile menţionate se vor efectua în termen de zece zile lucrătoare. Acestea sunt necesare în scopul eliminării apariţiei unor focare de infecţie, a unor epidemii, boli infecţioase, daune materiale ca urmare a proliferării în sediul unităţii şi restul obiectivelor socio-culturale, educative, servicii etc. a insectelor (ţânţari, muşte, gândaci de bucătărie, ploşniţe, purici, furnici, căpuşe etc.), a rozătoarelor (şoareci şi şobolani), a bacteriilor, a germenilor microbieni specifici anumitor boli etc.
 
Serviciile solicitate trebuie să îndeplinească cerinţele privitoare la funcţionalitate, eficienţă, fiabilitate în conformitate cu specificaţiile producătorului pentru substanţele şi produsele utilizate şi garantate de acesta, astfel încât să îndeplinească scopul declarat.
 
Timpul de reacţie al substanţelor aplicate trebuie să fie de maximum o oră. Produsele utilizate vor avea concentraţia de utilizare la care se realizează distrugerea Mycobacterium tuberculosis, a bacteriilor în formă vegetativă, a celor mai multe virusuri şi fungi, distrugerea sporilor bacterieni.
 
Se vor presta servicii DDD la: CDZ Constanţa, pe strada Tudor Vladimirescu din Mihail Kogălniceanu, Radarul din incinta Aeroportului Mihail Kogălniceanu, ILS/LLZ + ILS/GP, în incinta aeroportului, Meteo PDA - în incinta aeroportului, spaţiile închiriate Aeroportului Mihail Kogălniceanu, pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Mihail Kogălniceanu, Radar Secundar, comuna Topolog, la Nazarcea, oraş Ovidiu, parcela AGI 368, clădirea simulator din Mihail Kogălniceanu, Radiofar Apropiat Nord, în incinta aeroportului, Radiofar Apropiat Sud pe strada Tudor Vladimirescu, Anexa CDZ, pe strada Tudor Vladimirescu. La Tulcea, la Aeroport Delta Dunării Tulcea, Centru Emisie, în comuna Mihail Kogălniceanu, DVOR pe şoseaua Tulcea - Constanţa, km. 15, Radiofar Îndepărtat, sat Rândunica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii