Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revolta in Lazu din cauza sistemului rutier

ro

20 May, 2010 03:55 2637 Marime text
cap_11.jpgLocuitorii strâng semnături în semn de protest faţă de montarea parapetului separator de sensuri din beton, care nu le mai permite să facă la stânga spre Constanţa sau să intre în localitate, venind dinspre Agigea

Locuitorii comunei Lazu sunt revoltaţi din cauza sistemului rutier de pe DN 39, care le traversează localitatea. Oamenii se plâng de montarea parapetului betonat care separă, mai nou, sensurile de mers de pe drumul naţional care duce spre staţiuni.

Localnicii din Lazu sunt nemulţumiţi din cauza faptului că nu mai pot să facă stânga spre Constanţa în localitate, ci trebuie să treacă pe la intrarea din zona supermarketului aflat în zonă, să treacă pe sub podul de la Agigea şi să iasă apoi pe DN, pe sensul spre Constanţa. De asemenea, cei care vin dinspre Agigea şi vor să facă la stânga spre Lazu, nu mai pot face această manevră decât la sensul giratoriu de la intersecţia spre Cumpăna.

Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, ne-a declarat că locuitorii din Lazu au demarat strângerea de semnături în semn de protest faţă de soluţia tehnică găsită de cei care au efectuat lucrarea. „O să depunem aceste semnături la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri. Nici Ceauşescu nu a limitat accesul spre localităţi", a afirmat primarul comunei Agigea. Edilul a precizat că situaţia ar putea fi rezolvată, fie prin revenirea la starea iniţială, când se putea face la stânga spre Constanţa în dreptul staţiei

PECO, fie prin construirea unui sens giratoriu.

Cîrjaliu: „Ce ne facem când vine Salvarea sau Pompierii?"

Pe de altă parte, primarul Cîrjaliu susţine că a încercat să ia legătura de mai multe ori cu reprezentanţii DRDP, însă nu a reuşit. „Vom înainta un memoriu către Prefectură şi aştept să se facă demersurile necesare pentru intrarea în normalitate", a afirmat primarul. Edilul a adăugat şi că lucrarea de pe DN 39, care traversează localitatea Lazu, a fost executată fără autorizaţie de construire. „I-am notificat pe cei de la drumuri naţionale să-mi pună la dispoziţie proiectul tehnic. În trei zile, dacă nu se rezolvă, prin dispoziţie de primar - având în vedere faptul că nu există proiect tehnic şi autorizaţie - bag utilajul şi deblochez eu drumul. Şi îi voi face şi plângere penală directorului de la Drumuri Naţionale, domnului Ibram, pentru abuz în serviciu. Ce ne facem când vine Salvarea, Pompierii? Vor trebui să ocolească şi, dacă drumul va fi blocat, cum se întâmplă adesea, când vor ajunge?", a adăugat primarul din Agigea.

Cimitirul musulman - dincolo de parapete

Pe de altă parte, locuitorii de religie musulmană din Lazu sunt foarte supăraţi din cauza faptului că au cimitirul amplasat peste DN 39 şi, în situaţia actuală, nu ştiu cum îşi vor mai derula rânduielile de înmormântare, având în vedere şi faptul că îşi transportă decedaţii pe braţe, la groapă. „Noi avem cimitirul musulman peste drum. Ne obligă să mergem până la supermarket şi apoi să ne întoarcem", ne-a declarat Zecheria Eardin, locuitor din Lazu.

Aidîn Ibram: „Decizia s-a luat pentru evitarea accidentelor grave"

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Aidîn Ibram, ne-a declarat că s-a optat pentru soluţia de a monta separatoare de sens betonate de comun acord cu Poliţia Rutieră, motivul fiind numărul mare de accidente produse în zonă. „Localitatea Lazu este unul dintre cele mai negre puncte din judeţ din cauza numărului mare de victime produse în acest perimetru şi de aceea s-a optat pentru această soluţie, luată şi ca urmare a unor norme impuse de Poliţia Rutieră la nivel naţional. Este o dispoziţie comună a Poliţiei Rutiere, ca toate intrările din zonele urbane să fie amenajate astfel", a precizat Aidîn Ibram. Câte despre nemulţumirea comunităţii musulmane, directorul DRDP a precizat că există trecere de pietoni în dreptul localităţii Lazu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nic. C. Milea 20 Jul, 2010 18:32 Dupa cum se vede, autoritatile vor sa instituie DN 39 regimul de autostrada. Numai acolo sensurile de mers sunt complet separate, pentru a evita intoarcerile "in drum", dar aceasta impune si alte cerinte suplimentare. In primul rand o autostrada nu are voie sa traverseze localitati, iar intersectiile cu drumurile secundare (oricare ar fi rangul acestora) si caile ferate trebuie sa fie obligatoriu cu pasaje denivelate. In cazul DN 39 nici vorba de asemenea "facilitati". Prin urmare actiunea de separare a sensurilor de mers pe acest drum chiar si in interiorul localitatilor este un abuz care trebuie eliminat de urgenta.
  • je 20 May, 2010 08:59 ""De asemenea, cei care vin dinspre Agigea şi vor să facă la stânga spre Lazu, nu mai pot face această manevră decât la sensul giratoriu de la intersecţia spre Cumpăna. """ Alooo E BIFURCATIE nu INTERSECTIE.....deh..asa e cand angajezi copii sa faca articole la ziar...:)