Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RATC testează autobuze electrice, dar cumpără clasice Dumitru Coiciu - „Poate peste 10 ani, vom înfiinţa şi noi o linie verde“

ro

10 Jun, 2015 00:00 3040 Marime text

Timp de cinci zile, constănţenii au avut posibilitatea să călătorească gratuit cu un autobuz electric, care a fost testat pe mai multe trasee de transport în comun din municipiul Constanţa.
 

Ieri, la finalul acestei perioade, reprezentanţii RATC Constanţa au declarat că autobuzul a mers zilnic, în jur de 90 de kilometri, pe cinci trasee din oraş. Ei au precizat că autovehiculul poate circula cu bateriile încărcate circa 160 de kilometri în trafic urban, în funcţie de anumite condiţii, iar timpul de încărcare a bateriilor variază între şase şi opt ore. Faţă de costurile motorinei folosite pentru autobuzele clasice, RATC ar face economii de 80%, după cum spune directorul adjunct al regiei, Dumitru Coiciu. „Costul energiei electrice consumate pentru încărcarea bateriilor în şase ore este de aproximativ 12 euro. Echivalentul a 12 litri de motorină. Or autobuzele clasice cu care este dotată regia consumă aproximativ 40 de litri de combustibil pe zi“, a declarat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, Dumitru Coiciu. Mai mult, acesta a mai anunţat că vor fi purtate negocieri cu firma producătoare din Cehia ca autobuzul să fie testat şi în sezonul rece. „Este un autobuz silenţios, uşor de manevrat în sensurile giratorii din oraş. Autobuzul are şi neajunsuri: şoferul nu are vizibilitate bună asupra pasagerilor“, a menţionat, la rândul său, Marius Brătulescu, şeful Serviciului Exploatare din cadrul RATC Constanţa.

Nu şi-l pot permite, din cauza costului

Cu toate că reprezentanţii RATC au rămas plăcut impresionaţi de autobuzul electric, aceştia susţin că nu şi-l pot permite. „Autobuzul este fiabil, bun, consumă puţin, dar nu ni-l putem permite. Investiţia într-un asemenea mijloc de transport ar putea fi amortizată în circa 12 - 13 ani. Poate peste zece ani vom înfiinţa o linie verde cu 10 - 15 autobuze electrice. Până atunci, poate se vor mai ieftini sau regia se va îmbogăţi“, a mai spus directorul adjunct al regiei. Costul unui asemenea autobuz se situează între 350.000 şi 400.000 de euro. Autovehiculul are 66 de locuri în picioare, 20 de scaune şi un post pentru persoane cu handicap, dar este prevăzut şi cu strapontine. Autobuzul a venit la Constanţa de la Brăila, pe propriile roţi, traseul fiind de aproximativ 200 de kilometri.

Parcul de autobuze al RATC Constanţa necesită înnoiri

La ora actuală, RATC Constanţa dispune de 185 de autobuze, fiind necesar ca unele dintre acestea să fie înlocuite, au anunţat, ieri, reprezentanţii RATC Constanţa. „Trebuie să înlocuim flota de autobuze din 2002. În următorii 2 - 3 ani, va trebui să cumpărăm circa 60 de autobuze, care, cu siguranţă, nu vor fi electrice“, a anunţat directorul adjunct al RATC, Dumitru Coiciu.

În teste, un alt autobuz electric. De data asta, din China

După ce la Constanţa a fost testat autobuzul electric produs în Cehia, în maximum două luni, la malul mării va ajunge un alt autobuz electric, produs în China. „Vom avea în teste, peste două luni, încă un autobuz electric, de 12 metri lungime, produs în China“, a mai anunţat directorul adjunct al regiei constănţene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii