Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA SA, despre reorganizarea companiei

ro

27 Oct, 2020 16:29 2396 Marime text

RAJA SA a transmis următorul comunicat oficial:

RAJA S.A. este o companie de interes public care desfășoară o activitate esențială în viața fiecăruia dintre noi. Managementul companiei este guvernat de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, respectiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Astfel, precizăm ca toată activitatea este supusă controlului, atât al Adunării Generale a Acționarilor, cât și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, entități ce reglementează indicatorii manageriali de dezvoltare și performanță.

Demisia Directorului General – Felix Stroe a dus la preluarea prerogativelor și atribuțiilor de către Directorul General Adjunct – Aurel Presură. Odată cu demisia dlui Felix Stroe, mai mulți membri ai echipei au procedat la fel.

Urmare a acestor decizii, măsurile luate de noua conducere, inclusiv reorganizarea companiei, au scopul de a eficientiza funcționarea societății. Astfel, s-a aprobat un plan de lucru specific pentru continuitatea activității în situația unei pandemii, care să asigure servicii de calitate în condițiile speciale impuse răspândirea virusului SARS-Cov-2, care afectează nu doar sănătatea populației, dar și toate sectoarele economice, productive sau din serviciile publice. Pe lângă asigurarea continuității serviciilor, se urmărește și implementarea în totalitate, și la timp, a proiectelor din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), ce implică investiții în sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare în 92 de localități din aria de operare a societății RAJA S.A.

Asigurăm toți partenerii că dezideratul nostru este eficiența în interesul consumatorilor. Primordial în realizarea acestui deziderat este asigurarea sprijinului de către acționarul majoritar. În acest sens, actuala conducere a Consiliului Județean și-a arătat deschiderea și susținerea pentru a putea îndeplini această misiune.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii